Mood-urile mele vestimentare

     Am avut perioadele mele în viață. Un fel de Picasso al vestimentației și al stilului. Deși, recunosc cu mâna pe inimă că orice fel de nuanță aș fi adoptat, baza era tot aia: adicătelea a unui om ascultător de rock, detaliile s-au mai schimbat cu timpul. Poți schimba omul parțial, dar niciodată de tot. E știut, ce Dumnezeu! Sau, mă rog, îi schimbi total pe ăia fără coloană vertebrală și substanță (cenușie sau pur și simplu), dar niciodată total pe cei ce au așa ceva. 

     Și-n ordinea asta de idei, am trecut și prin perioada mea ușor sporty, în care purtam pantofi sport, mai exact  adidași de skate și pantaloni baggy, am trecut prin perioada mea black metal-goth-etc, în care blugii negri erau la putere și bocancii asemenea, dar și prin perioada punk în care singurul scop era ăla de-a epata. Momentan, sunt o combinație fericită sau nu, din tot ceea ce mi-a plăcut vreodată. Am skate shoes, am blugi negri strâmți, am și tricouri cu Ramones. Fiecare articol vestimentar sau accesoriu după mood-ul zilnic. Nu, nu purtate de-o dată.

     Vorbind strict despre adidași, unii pun accent pe adidasi originali, alții se mulțumesc și cu fake-uri, dar ceea ce am învățat de-a lungul vremii este că lucrurile originale, dacă sunt chiar originale, durează mai mult, astfel, dacă e să facem un calcul simplu asupra banilor dați, constatăm că în raport cu factorul timp, sub linie vom avea o sumă mult mai mică dacă ne ghidăm strict pe original.

     Capitolul incaltaminte sport e discutabil. Unii vor adidasi Adidas, altii adidasi Nike, fiecare cu preferintele... Cu toate că acum mi-am mai schimbat un pic părerea despre una și despre alta și, cu toate că unii afirmă că nu ar purta pantofi sport nici în ruptul capului, din cauză de scârnărvie elegantă, țin să zic că nu există om care să nu aibă așa ceva acasă la el. Sunt sigură de asta! Așa cum la o nuntă nu te poți duce în adidasi, așa la alergat pe Faleza Dunării nu te poți duce cu tocuri. Părerea mea, sau... așa cum spun vorbitorii de limbă engleză, my two cents. 

Next destination

      Ultima excursie frumoasă pe care am făcut-o a fost în luna lui mai. Okay, recunosc c-am fost și la mare vara asta, dar hit-ul anului ăsta a fost excursia din mai. Poate pentru c-a avut o semnificație aparte, poate pentru că în sfârșit eram ghid în țara mea, pentru cineva iubit. Poate, poate, poate... Ideea e că țara noastră are ce arăta. Culmea e că are ce arăta doar acolo unde civilizația nu e chiar atât de densă pe kilometrul pătrat. De-aia-mi place muntele atât de mult; pentru că acolo poți găsi oricând locuri unde să fii doar tu cu tine. 

       Data trecută când am fost la munte, adică la Sighișoara și prin vastele împrejurimi ale acestui oraș cu iz medieval. Cazarea mi-am găsit-o cu greu pe net; în sensul că toate locurile ocupate ori prea scumpe. Poate n-am știut unde să caut sau poate m-am grăbit; și-am plătit prețul pentru asta. La propriu. Nu știu exact când va fi următoarea excursie de gen, dar, de data asta am de gând să-mi fac investigațiile dinainte, nu să las totul până în ultima clipă ca data trecută; lucru pe care îl recomand tuturor, de altfel. 

    Problema mea e că nu știu în ce site-uri de gen să am încredere. Răsfoind internetul am dat de cazare10.ro, pe care am găsit câteva oferte chiar faine de pe la Moeciu (următoarea destinație pe listă), însă, nu m-ar deranja dacă mi-ați recomanda și alte site-uri de gen. Cum am zis, doresc să îmi pun toate detaliile în ordine și să scap de anunțuri mincinoase, așa cum mi-a fost dat să întâlnesc acum câteva luni. 

     Cu anunțuri false sau fără, excursia de două săptămâni din luna mai aș mai repeta-o. Dacă se poate, în aceleași condiții. Fotografiile se găsesc, ca de obicei, pe OCTOBER PHOTOS. 

Cum am aflat eu ce sunt alea panouri radiante

      Problema cea mai mare e că lumea evoluează cu un ritm amețitor. În sensul că n-apuci bine să te obișnuiești cu ceva, că pac, apare altă invenție care să-ți dea cunoștințele peste cap. Informații bulversate, viitor promițător și soluții mai bune pentru absolut orice. Habar n-aveam ce Doamne-iartă-mă sunt alea panouri radiante și unde se montează. Okay, poate că aveam o oarecare idee despre ce-ar putea să semnifice, judecând simplu după numele lor, dar să am idee clară, cu detalii? Neh. Ei, bine, și-n dezordinea asta de idei, adăugând la ecuație faptul că am ajuns de ceva ani la vârsta la care ar trebui să mă intereseze un pic mai mult lucrurile casnice, am zis să studiez problema. Ce-or fi, domle, panourile astea radiante și cu ce se mănâncă ele? 

     Băi, și cic-ar fi o sursă alternativă de încălzire centrală. Una care optimizează consumul în favoarea ta, astfel încât să nu plângi din cauză de facturi la sfârșitul fiecărei luni, că doar nimănui nu-i stă bine cu lacrimi în buzunar, ci cu salariul în forma lui cea mai completă. Și, cică folosesc unde infraroșii pentru plăcerea și confortul tău pe timp de iarnă și de ger. Se atașează de centrala termică și se montează fain, frumos și decorativ pe perete ori tavanul încăperii. Cum s-ar zice, oamenii garantează instalarea ușoară, ca mai apoi să ne lăfăim în coldura generată ieftin, în comparație cu alte mijloace de încălzire. Okay, având în vedere că până acum n-am testat așa sistem de încălzire, am să le ofer circumstanțe atenuante și să zic bravo lor c-au mai inventat ceva frumos, în speranța că mai târziu nu se va afla că cine-știe-ce efecte secundare izvorăsc din ele.  

Ce-mi aduce mie Moș Nicolae

 Legătura mea cu lumea tricourilor  

     De când am aflat de campania organizată pe Blogawards, a celor de la eGluma.ro, m-a pălit o nostalgie teribilă după vremurile când lucram ca și content writer pentru o altă firmă de tricouri personalizate și design de tees. Mi-e oarecum dor de un colectiv orientat spre artă și spre design-ul de logo-uri și tricouri. Se poate spune că am rămas chiar cu un fix pe site-urile cu același domeniu de activitate din cauza asta, pentru că știu că oricine alege să lucreze în acest domeniu sau chiar să dețină o astfel de afacere are calitățile necesare pentru a fi considerat de mine un om interesant. 

O curiozitate și-un sfat

     Trecând peste partea psihologică a lucrurilor și ajungând la cea tehnică, m-a mirat că nu apare pe nicăieri, pe site-ul lor, metoda de imprimare. Să fie DTG (Direct to Print)? Ar fi frumos! Să fie simplu prin presare? Dacă se face treaba ca la carte, chiar și așa va ieși frumos! În concluzie, ca mic sfat de fost content writer pentru o firmă asemănătoare pentru cei de la eGluma.ro: faceți-vă blog, oameni buni! Faceți-vă blog și menționați acolo toate detaliile astea! Google-ul vă va crește vânzările și popularitatea, iar cei pasionați de tricouri (pentru că, probabil știți, există o întreagă comunitate dedicată) vor aprecia. Un alt sfat ar fi clar legat de metoda de contact. N-ar fi rău să vă faceți un cont plătit pe 

Ce-mi doresc eu de la Moș Nicolae

     

      Și pentru că tot am vorbit despre metode de printare, nostalgiile mele... etc, haideți să trec la subiectul cu adevărat important al acestei postări, also known as ,,scopul”. Ei, bine, scopul e să vă povestesc eu ce-mi doresc de Moș Nicolae. Ce-mi doresc eu de Moș Nicolae e un tricou cu Batman. Sau un tricou cu Dracula în varianta lui Bela Lugosi! Saaaau, ar mai fi câteva care mi-au atras atenția, dar, în mare cam astea două mi-ar transforma ziua de Moș Nicolae într-una cu vreo câteva zeci de procente mai frumoasă. De ce aceste două tricouri? Pentru partea întunecată și grim din mine! Din dragoste pentru singurul super-erou care mi-a atras vreodată atenția și din aceași cantitate de dragoste pentru Bela, doar cel mai faimos Dracula al cinematografiei, vreau tricourile astea. Plus multe altele, firește!

Concluzie

      Dacă vreți să câștigați un Apple TV 3 în valoare de 600 lei, vi-l las vouă! Eu vreau doar un tricou frumos de la Moș Nicolae! Nimic mai mult, nimic mai puțin! Din dragoste pentru tricourile personalizate!

La mulți ani, oameni frumoși de la Byron!

      Recunosc cu mâna pe inimă că n-aș fi știut că e ziua lor, dacă nu ar fi anunțat cei de la Blogal Initiative. Și, tocmai pentru că nu sunt din București, mai recunosc și că nu scriu articolul ăsta ca să câștig una din cele 10 invitații duble, pentru că, oricum mi-ar fi extrem de greu să ajung, fiind din Galați.

     Scopul meu e unul cât se poate de simplu: mi-s dragi oamenii de la Byron, drept pentru care, am decis să le urez un mare și sincer LA MULȚI ANI pentru cei șase anișori de existență (so far!)! Cu mențiunea că-i așteaptă Galațiul în concert, firește. 

      Cu această ocazie, Byron devine 6yron și concertează pentru toți ascultătorii de muzichii bune în B52 (cel din București, nu cel din Vamă) în data de 29 noiembrie, anul care este. Pe la ce oră? Pe la 9 seara, când berea are gust bun și urechile sunt ciulite la maxim.

      Nu cred că are rost să ma menționez că afișul e unul pe gustul meu, nu? Doar mă știți iubitoare de creepineli și horror stuff. Un motiv în plus să regret că nu locuiesc în București...