Translate Le Moustache

luni, 21 octombrie 2013

Cum am câștigat la Loto

     Pe vreme când aveam vreo șaișpe ani, m-a trimis mama la agenția Loto de la mine din cartier, ca să cumpăr un bilet. Recunosc, fac parte dintr-o familie destul de pragmatică, însă, nu știu ce Dumnezeu a pățit maică-mea în ziua aia că mi-a dat chiar și o listuță de numere pe care să le bifez pe biletul cumpărat; știți voi cum fac oamenii: adună toate datele de naștere din familie, scad din datele celor mai importante evenimente din aceași familie, et voila: ai parte de o combinație pe cinste. Combinație pe cinste pe care eu am și pierdut-o, de atfel, combinație ce stătea scrisă pe o hârtiuță ce eu aveam să o rătăcesc până să ajung la acea agenție Loto. Că mi-o fi alunecat din buzunarul de la pantaloni când am dat să scot altceva, sau că o fi alunecat ea singură de zăpăcită ce sunt eu... habar nu am. Ideea e că până acolo, nu mai aveam absolut nimic din ceea ce-mi dăduse mama, însă biletul trebuia să-l cumpăr și implicit să notez și niște numere norocoase pe el. Așa că am închis ochii, și-am bifat la nimereală biletul. Peste o săptămână aflam că eram fericita câștigătoare a categoriei a treia. Norocul fraierului... 

    Acum, lumea nu mai joacă la Loto cum ar trebui... sau cum se juca pe vremuri, cel puțin. Acum, lumea accesează acest site și rezolvă totul online. Pentru că online is the new pink și pentru că nu mai are nimeni răbdare de mers la agențiile de cartier, cele care se ocupă cu înregistrarea biletelor. Firește că adepții formei clasice de Loto încă mai există, însă nu în număr chiar atât de mare, așa cum era odată, de mult, când eu câștigam categoria a treia și-mi luam ca drept cadou un tricou cu Rammstein dintr-o mică parte din bani. Un alt factor pentru care loteriile clasice nu mai sunt la mare căutare poate să fie și faptul că mulți din români sunt plecați în Italia la muncă, așa că nu prea mai e cine să cutreiere agențiile Loto. Dar, sunt absolut sigură că există chiar și un loto italia, pentru cei plecați însă cu jucatul în sânge.