Translate Le Moustache

luni, 13 august 2012

Tableta Allview Alldro 2 Speed HD. A mea.

Cum spuneam și-n alte postări, nu am crezut niciodată că mă îndrăgostesc de-o tabletă, având în vedere că am avut și un Ipad și nimic din structura lui nu m-a făcut să-l păstrez. Cu toate astea, iată că se poate c-o tabletă perfect românească, perfect în ton cu standardele europene, după cum, cei de la Allview deja ne-au obișnuit.Nu vorbesc despre lucruri despre care nu am habar, astfel, vorbesc despre Allview Alldro 2 Speed HD, pe care o am, datorită câștigării unui concurs în acest sens. Tableta o puteți vedea chiar în fotografia de mai jos:


M-am jucat timp de zile întregi cu ea, de cum am primit-o și mi-a făcut să-mi schimb radical părerea despre tablete. Un sistem de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich, rulat pe un procesor mai mult A10 Cortex,  vizionat de filme pe un ecran ce reproduce extraordinar de bine amănunte importante, fără de care, filmul nu ar fi film. Plus că se conectează foarte fain și la internet, prin modem 3G și prin WiFi, funcție absolut indispensabilă zilelor noastre, de altfel. O am și o recomand. Categoric!

miercuri, 8 august 2012

Primul smartphone dual-sim din Europa!

Și, am zis că-i românesc? Da, e de la Allview și se lansează astăzi, pentru deliciul împătimiților de gadget-uri și mai ales de telefoane mobile de ultimă generație. Pentru cine e curios să vadă cum arată un așa telefon înainte să citească despre ceea ce știe să facă, iată-l! În toată splendoarea lui, Allview P4 Alldro!

Nu, nu stă cu spatele, ci pur și simplu vă arată că design-ul e mai mult decât elegant și se potrivește cu orice buzunar, fie că vorbim de cei cărora le place eleganță, ori de cei mai sportivi dintre noi. Acestea fiind spuse și remarcând design-ul absolut excepțional al acestui telefon românesc, îmi închipui că e destul de ușor de ținut în mână, dar și în buzunar, având niște dimensiuni absolut fantastice, mai exact de 9,8 mm grosime și o greutate (mult spus ,,greutate”) de 118 grame. Design, după cum se vede, slim. Iar dacă este să mă refer strict la ecranul, care este unul Super Amoled, pot spune că are dimensiunile de 4,3 inch
Iar când am zis dual-sim, am zis că smartphone-ul ăsta e dual-sim, firește că m-am gândit și la faptul că uneori putem încurca sim-urile între ele și nu se știe ce borcane ce nu ar trebui încurcate... Eh, știți voi! Dar, există sim management, care dă fiecărui sim o culoare diferită, astfel, să nu fim tentați să le confuzăm între ele. Același lucru se aplică și la internet, care merge accesat de pe ce cartelă dorim noi, astfel, să nu facem costuri suplimentare acolo unde nu ne dorim. 
Camera foto este una dintre cele mai bune zece camere ale pieței, ea având autofocus model OV8830, de 8mp și posibilitatea de a face HDR-uri, în consecință, calitatea fotografiei este ieșită din parametrii normali cunoscuți pentru camere foto. Chiar și atunci când vorbim despre funcția de filmare, lucrurile stau la fel de bine, Allview P4 Alldro având capacitatea de a filma în mod HD, dar realizând o treabă destul de bună și pe timpde noapte, având incorporat blitz intern.

Astfel, conluziile sunt clare, România nu mai de mult țara în care nu se întâmplă nimic. Ba chiar din contră, acum avem smartphone-uri cu sistem de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich, cu procesor Cortex A9 de 1 GHz și memorie internă de 4GB. E dual-sim și se numește Allview P4 Alldro.

miercuri, 1 august 2012

Aragazul din Regie

Fiind în primul an de facultate, Mugurel Rockărel, împreună cu al său coleg de cameră din Regie, se hotărâră să-și cumpere un aragaz, cum cel din bucătăria de la capătul holului funcționa în stil românește doar în zilele de 32 ale lunii. Problema cea mai și cea mai mare era că nici Mugurel și nici colegul de cameră nu stăteau prea bine la capitolul mișcare, ei preferând mai de grabă să se uite la filme sau să plănuiască serate trubadurești cu chitări și cântări prin localurile din imediata apropiere, decât să se ducă prin magazine să-și caute aragazul mult dori.

Așa că, se adunară amândoi lângă birou traseră un laptop-ul lângă ei, după care deschiseră pagina Altex, c-acolo auziseră ei că prețul e garantat ca fiind cel mai mic și că primești de două ori diferența în caz că nu-i așa - chiar și pe site. Iar cum cei doi băieți țineau la bani ca la ochii din cap, se gândiră că n-ar fi rău să răsfoiască și ei un pic site-ul.

- Mno, frățică, să fie clar, eu n-am mulți bani de dat! Să nu te-'ntinzi, auzi? Că dai din buzunar! Spuse Mugurel strângându-și pleata într-o coadă de mânz.

- Păi, hai mă, castravete, să luăm unu' SH, în cazul ăsta! Răspunse colegu'.

- Ce-ai frate, deschide Altexu'-acolo! Nu cumpăr eu frigiderele SH ale alora din anu' trei, cu miros de brânză sau mai știu eu ce-or fi pus ei la congelat!

- Atunci, ia te uită la Zanussi ăsta alb! 4 arzătoare, pe gaz, cuptor cu alimentare la fel, pe gaz, care cică știe să facă și pizza... Adică, mie-mi place ăsta, îi ca a lu' mama, de-acasă. 

- Bine mă, mama's boy, dar hai să ne mai uităm, înainte să decidem, nu vrei? Răspunse tăios ca-'ntr-un videoclip Slayer, Mugurel. Ca să faci pizza, trebuie să știi să și gătești! Completă el după un timp.

- Și-atunci ce ne mai luăm, mă, aragaz? De ce nu pornim un foc, aici, în mijlocul camerei, că tot ești tu rocker rebel!

- Rock, frate, dar tu de Black Metal Chef n-ai auzit? Nu-i musai că dacă suntem rockeri suntem și nomazi! 

- Bine, mă, Mugurele, lasă asta, hai, dar de Arctic, ce zici? Doi ani garanție (noi exact doi ani de studenție mai avem, în afar' de-ăsta), 4 ochiuri, cuptor pe gaz, timer, aprindere electrică...?

- Nu știu, buei, parcă vreau ceva unic, ceva care să mă reprezinte-așa... 

Și nici nu termină Mugurel de zis tot, că îngerii cântară și se bucurară, iar ochii i se opriră pe aragazul Metalica.

- Frate, ești nebun! Ăsta e! Ăsta e aragazul potrivit pentru mine! Și uită-te și la preț, nici 600 lei! Aceași garanție de 2 ani, pe gaz, cuptor tot pe gaz, 4 aprinzătoare! Daaa! Pun și poster pe el, așa, pe lateral, sau îl fac cu graffu'! Îi regele aragazelor așa cum cum Metallica sunt regii rock-ului!

- Vrei să spui ,,aragazuri”...

- ...d-alea! 

Și dintr-o dată, în mintea lui Mugurel, apăru următoarea imagine:


...dar, From Whom the Bells Tolls din mintea lui Mugurel se opri brusc atunci când colegul îl întrebă:

- Auzi, mă, istețule, ne luăm noi aragaz ieftin pe gaz, dar unde avem noi gaz la noi în cameră?

Cu si despre hainele online


                                                                        
               

              Cumparaturile de haine in secolul XXI

                Ne aflam in secolul vitezei, unde tehnologia se dezvolta in paralel cu gandirea umana, iar dorinta noastra tot mai acuta este de a achizitiona diverse produse in conditii cat mai comode, lipsite de stres  si diverse presiuni ale mediului exterior. Apreciem calitatea, dar am alege mereu  ceva ieftin, accesibil buzunarului nostru. In general, nu putem sa realizam acest deziderat, deoarece hainele renumite pentru calitatea lor si modul in care sunt impecabil croite presupun achitarea unui pret destul de mare, pe care, nu multi dintre noi si-l pot permite. Daca optam pentru elemente vestimentare cat mai ieftine, acestea se dovedesc de obicei a fi de o calitate mai scazuta decat ne asteptam.

                Informatii cu privire la achizitionarea online a hainelor

                Trebuie sa profitam de aceasta dezvoltare la nivel mondial, iar internetul de aceasta data ne ofera solutia ideala pentru a realiza un balans intre interesele producatorului si cele ale cumparatorului, fara ca niciunul dintre acestia sa fie lezat sau sa iasa cumva in pierdere. Solutia este achiztionarea de haine online, la preturi accesibile a unor produse care pe piata (in magazinele reprezentante), in general, pot fi chiar si cu inca jumatate din valoarea produsului mai mari. Astfel, sunteti scutiti de taxele pe care magazinele le impun, aveti siguranta ca va veti gasi modelul si marimea pe care le cautati, iar produsele va vor fi livrate in cel mai scurt timp posibil. Aceasta alternativa este una extraordinara pentru cei care nu au timp de pierdut pentru sesiunile obositoare de shopping din malluri, sau pur si simplu pentru cei care nu au destula rabdare pentru a proba diverse piese vestimentare. Bineinteles ca, ne-am dori ca aceasta alternativa sa presupuna idealul, insa, exista un mic incovenient si anume faptul ca nu puteti proba haina pe care ati ales sa o cumparati. Fie ca sunt incaltari sau sunt haine propriu-zise, exista aceasta mare problema a marimilor, iar, in ciuda faptului ca ne cunoastem corpul si masurile exacte, de multe ori ne confruntam cu probleme. In functie de modelul pentru care optati, asa variaza si marimea. Sfatul nostru este ca atunci cand preferati sa intrati in posesia unor haine online, incercati sa cautati un tabel cu masuri care va este oferit de acel site. Asa, va va fi mult mai usor sa stiti daca ati ales marimea potrivita, iar restul problemei se va rezolva de la sine.

                Doamnele si domnisoarele sunt tot mai pasionate de shopping online

                Serviciile ce presupun vanzarea hainelor online, se perfectioneaza pe zi ce trece, astfel incat dumneavoastra nu trebuie decat sa dati comanda si sa optati pentru una dintre modalitate de realizare a platii. Dupa ce acesti pasi sunt indepliniti, comanda dumneavoastra va fi preluata de operatorii site-ului de pe care ati realizat comanda, iar produsele ajung de obicei la destinatie, in termen de cel mult trei zile lucratoare. Totusi, trebuie avuta in vedere si siguranta, iar prin aceasta intelegem site-ul de pe care dumneavoastra va alegeti hainele. Nu va grabiti, si studiati bine piata intrucat veti vedea ca pretul unui produs variaza de la site la site, modalitatea prin care cei care va ofera aceste produse isi realizeaza castigurile. Interesati-va inainte de unde cumparati si cum cumparati, deoarece s-au mai intamplat si cazuri in care plata s-a realizat, iar produsele nu au mai fost trimise, iar cumparatorul si-a pierdut banii investiti, sau, in locul hainelor care fusesera comandate, erau impachetate si trimise diverse obiecte fara valoare ce aveau ca principal scop atingerea greutatii coletului care ar fi trebuit trimis in conditii normale si legale.

                Achizitionarea de haine online este placuta si comoda pentru multi dintre noi, insa, presupune si aceste riscuri pe care trebuie sa le aveti in mod obligatoriu in vedere. Daca nu sunteti siguri de originalitatea produselor achizitionate, sau aveti dubii daca acel colet va mai ajunge la adresa dumneavoastra, noi va recomandam sa optati pentru clasicul shopping. Acesta va ofera siguranta, iar daca sunteti si amatori ai sportului si ai miscarii puteti percepe aceasta activitate drept un sport. S-a dovedit stiintific ca sesiunile de shopping contribuie la arderea caloriilor, de care, mai ales doamnele si domnisoarele se tem atat de tare.
                Dumneavoastra sunteti finantatorul unei astfel de investitii, dumneavoastra alegeti modalitatea in care preferati sa cumparati!

Recomand un blogger și un gadget

Blogging-ul e o treabă pe care mulți o fac, puțini o pricep. Puțini pricep faptul că a fi blogger nu înseamnă doar să-ți treci niște însemnări de genul: ,,azi am mâncat înghețată. mamă, ce bună a fost!”. Nu, blogging-ul înseamnă să-ți transformi pățaniile personale în ceva ce oricine ar vrea să citească. Blogging-ul mai înseamnă și promovare în social media. Blogging-ul, mai nou, înseamnă și adrenalina din concursuri. Așa văd eu blogging-ul.

Blogatu este unul din exemplele ce evidențiază din plin ideea de adrenalină ale concursurilor. Iar mie îmi place adrenalina. Tot el, e printre primii oameni cu care am dat nas în nas, din punct de vedere virtual. Și pentru că și-a ales și-un nickname care să iasă în evidență, iată că și-a atins scopul și mi-a atras atenția chiar și mie, de pe vremea când participam la prima ediție Superblog (pentru mine), în anul 2009. De atunci, am participat la o sumedenie de campanii făcute chiar de el, în colaborare cu diferite brand-uri. Iată că, din punct de vedere social media, Blogatu este omul campaniilor. Cât despre articole cu iz personal, ei, aici mai are ceva de lucrat, trebuie să recunosc. 

Și-n altă ordine de idei, recunosc cu mâna pe inimă că de la el am auzit pentru prima oară de Allview. Și datorită lui, mi-am dorit să am în posesia mea un produs al celor de la Allview, tocmai pentru a da peste bot celor care zic că românii nu fac nimic bine. Iată că se poate să facă și bine și să fie la înălțimea competitorilor străini. Exact ca în cazul tabletei Allview Alldro 2 Speed HD. Dacă ne uităm puțin la descrierea tabletei, observăm asta cu ușurință: Android 4.0 Ice Cream Sandwich, procesor A1o, Cortex A8 cu 1,2 GHZ, DDR 3 de 1 GB, WiFi, conexiune 3G, redare full HD, memorie flash de 8GB. Iar restul sunt doar amănunte de interior, firește.