Translate Le Moustache

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Pun pariu că...

Pun pariu că n-ai curaj să sari c-o parașută. Pun pariu că n-ai curaj să-i spui crush-ului tău că e crush-ul tău. Pun pariu că n-ai curaj să mergi pe bicicletă. Pun pariu că n-ai mâncat niciodată surimi. Pun pariu că n-ai să ajungi niciodată în Africa. Pun pariu că ai frică de înălțime. Pun pariu că n-ai curaj să abordezi pe cineva pe stradă. Pun pariu că n-ai curaj să pui pariu cu mine.

Pariuri sportive. Toate sunt sportive într-o oarecare măsură. Sahul e sport deși nu-ți miști fundul de pe scaun cât ține partida, deși neuronii galopează rapid izbindu-se frenetic de cutia craniană. N-ai curaj să pui pariu. Pariu sportiv. N-ai curaj. De ce n-ai curaj? 

Adrenalina-ți salvează sufletul de la marea plictisire. Ai curaj, mate, ai curaj! Pune pariu și trăiește-ți viața! Hai, fii băiet fain și trăiește-ți viața... Pune pariu și fii a good sport. Pun pariu că ești unul din cei 1% care au înțeles ce-am vrut să spun. Pun pariu că n-ai curaj să pui pariu cu mine.



miercuri, 19 septembrie 2012

Unghii mustăcioase!

C.L.M. Blog și-a făcut unghiile. Mi s-a părut normal să dau un share și să lipesc fotografia (cu acodul ei, firește) pe Le Moustache! 


4077, M*A*S*H, roger-over

A avut absolut dintotdeauna o slăbiciune pentru serialul M*A*S*H. Mi-amintește de copilărie, de vremea când nu pricepeam mare lucru din glumele lui Hawkeye Pierce și-a celorlalți, dar mă amuza să-mi văd părinții râzând. Simțeam familia unită, chiar dacă era vorba de-un serial. Cu timpul, firește, c-anceput să mi se dezvolte și mie creierul și să prind din zbor poantele. Acum, la redifuzare, pe PRO Cinema, mă uit cu sufletul la gură din nou, retrăind momente frumoase din copilărie și savurând glumele altfel, cu alt creier și alți ochi, ungradați.

Dacă mi-ai fi povestit MASH, ți-aș fi spus că nu am nevoie să mă uit la un film cu război, statii radio cb, jeep-uri de război, soldați, sânge peste tot, etc. Și iată că deși conține toate aceste elemente enumerate mai sus, MASH e un serial aparte, dincolo de prezența pregnantă a elementului statie radio cb, a soldaților, a războiului și-a realității crude a ceea ce se întâmpla acum aproape 50 ani în Vietnam. 

Poate c-am rămas un pic ancorată în trecut și poate că am rămas cu gândul la vremuri care n-au să se mai repete, la filme care n-or să se mai facă, nu cu așa mult suflet, cel puțin, dar, pe mine n-are cum să mă schimbe nimeni. De asra există blogul ăsta, de asta există articolul ăsta, chiar dacă multe s-au schimbat. Multe au rămas, totuși, la fel. 

duminică, 16 septembrie 2012

Huse în stil vintage

Atât.


Ce legătură e între Profi, Vodafone, Școala Generală Nr. 8 - Mircea Vodă - Călărași și Blogal Initiative

      Mi-e un dor de școală de zici că nu-i adevărat. Probabil tocmai pentru că-mi amintesc prea bine cum e să stai în bancă și să-'ncerci să țintești cu privirea, fețe deja cunoscute de la bloc. Mi-e dor. Atât de dor! Cu toate astea, vremea mea s-a dus, oricât de deprimant ar suna. Acum e vremea lor, a celor ce-s acum mici. Iar vremea lor cere să fie altfel decât vremea mea, pentru că și timpurile sunt altele, ca să nu mai vorbim despre cerințe...

      Pe vremea mea, dacă vedeai în vreun film computere, cel mai probabil că filmul se numea Star Trek. Pe vremea mea, în orașul meu de suflet, computerele erau numărate, iar firmele care-aveau așa ceva erau de-o șmecherie ieșită din comun. Pe vremea mea, eram copil și nu băgam de seamă. Pe vremea mea eram fericită și-așa. Cu mintea de-acum, n-aș mai fi, chiar dacă duc dorul unor vremuri de mult apuse, în care totul era mai simplu. Cu toate astea, neuronul logic îmi spune că în lumea prezentului, fără un computer nu mai poți face față. Nu când toată lumea e guvernată de o nouă birocrație care se desfășoară la nivel online... 

     Și, adevărul crud e că nu multe școli din România au dotările necesare și direct proporționale cerințelor lumii în care trăim. Ăsta e adevărul. Și adevărul mai crud de-atât e că în România în care trăim, cine-știe când vor avea școlile dotările necesare. Și-n altă ordine de idei, până când se trezește cineva să ajute învățământul românesc, rămânem cu note jalnice la Bacalaureat și cu elevi care habar n-au cum să scrie cu cratimă pe ici, pe colo, unde-i nevoie.

      Sau? Sau se gândește, de fapt, cineva ca Profi la câteva școli din România? Okayu', nu le poate Profi dota pe toate, pentru că nimeni nu-i chiar Super Man, oricât de Super Market ar fi; și-apoi, din și-anume știți-voi-ce, nu poți face coadă de bici (cum obișnuia să spună bunicul meu). Cu toate astea poate dota câteva școli, ceea ce e mai mult decât nimic.


Despre ce e vorba? Despre campania Profi te premiază, campanie în colaborare cu cei de la Vodafone.

Cum funcționează? 

      Cumperi de la Profi, primești bon fiscal și un bon nefiscal. Bonul nefiscal îl completezi cu numele Școlii Generale Nr. 8, Mircea Vodă, Călărași și îl depui în urnă. Apoi, în spirit de solidaritate pentru această magnifică școală, îți convingi rudele/prietenii/cunoștințele să facă același lucru, fiind absolut convins că Școala Generală Nr.8, Mircea Vodă, Călărași, merită din plin efortul tău, cât și cel al rudelor tale.

Hai că mâine-'ncepe școală. N-ai cum să rămâi îndiferent, nu?

marți, 11 septembrie 2012

Arta lui Chuck Hodi - Music Stars

Dacă data trecută vă arătam ce-a mai desenat Chuck Hodi, când vine vorba de vedete de cinema și personaje, iată că azi revin cu două-trei reprezentări ale lui Billy Idol, David Bowie, etc.

luni, 10 septembrie 2012

Fotografia zilei - SUPER DOG

Nu știu exact care e sursa fotografiei, pentru că am găsit-o pe Facebook-ul cuiva care nu are nici specimen de-ăsta de câine și nici mari skill-uri în ale fotografiei (concluzia e că cine-știe de unde o luase și el), dar, în spiritul zâmbetului de pe fețele celor ce ajung pe Le Moustache întâmplător sau intenționat, ta-daaaam:




Leapșă naturală ca aloe vera

1. Unde ți-ai petrecut vacanța-concediul, anul acesta?
Să zicem că viața mea e o vacanță continuă. Vacanțele ți le poți petrece oriunde, chiar și-n interiorul minții tale, dacă ai suficientă imaginație. Cu toate astea, detalii despre vacanțele mele, ba pe la Sighișoara, ba pe la Brașov, ba pe la mare, ba prin București, pot fi văzute pe site-ul foto: OCTOBER PHOTOS.

2. Cu cine mergi în vacanță?
De regulă cu oameni iubiți. Mai exact, cu persoana iubită pe la munte, iar la mare cu două prietene foarte bune. Cum îi stă omului bine.

3. Cum preferi vacanță: all inclusive sau studio cu "chicineta"?
Nu am fost niciodată vreo snoabă, așa că nu m-a deranjat să stau acolo unde condițiile nu sunt tocmai de 5 stele. Important e să existe un duș și să fie curat. Modernismul nu e musai.

4. Ce inseamna vacanța pentru tine: mai multa distracție sau mai multă relaxare?
Asta e doar în funcție de ceea ce am nevoie pe moment.

5. Ceva mișcare ați facut in vacanță?
Să urci pe drumul cetății Sighișoara în fiecare zi nu e lucru puțin. Și nici să te lupți cu valurile. Dacă astea două activități se pun... 

Honey, Honey

     De când am fost mică, mama m-a îndopat ba cu miere de albine, ba cu polen, ba cu diferite alte produse apicole. Și, recunosc cu mâna pe inimă, că atunci când eram mică, uram mierea mai ceva ca pedepsele. Și nu pentru că n-ar fi fost bună! Ba chiar, undeva în subconștientul meu chiar îmi plăcea teribil de tare gustul de miere (dulce și aromat, deh) - era așa, un fel de love & hate -, doar că din cauza mamei, care mă obligase. Secretul e să nu obligi copilul. Nici măcar la mâncare! Mai ales la mâncare!

     Și uite că obligat-forțat, a cam început să-mi placă. Mai ales polenul. Și-am crescut mare și frumoasă. Și tot din cauza mierii, a polenului și-a altor produse apicole strecurate în mine de către mama, acum scriu pe blog zilnic. Toate vitaminele și proteinele trebuiau să se ducă și ele undeva. În cheful de viață, de scris și-n imunitatate, firește. Că la asta ajută mierea, mai presus de toate.

      Astea fiind spuse, mama și-acum încearcă să mă convingă să mănânc miere. Ba la ceai, ba-n diferite alte combinații. Ba pe stomacul gol. Etc! Ceea ce nu știe ea e că nu trebuie să mă mai convingă. Cică să nu-i spui unui prost că e prost, pentru că nu te crede, dar nici unui deștept că e deștept, pentru că deja știe. Așa cum știu și eu că tot ce-i bun se trage de la miere. Și de la polen, care-mi place tare de tot. Parol!


Vă las cu Moby și Honey. Știți voi de ce...



Blogger Magazin - prima revistă pentru bloggeri

Observ un lucru care-mi place teribil! Se înmulțumesc concursurile în blogosferă, ceea ce duce la un flux mult mai mare de articole. Iată că, tot cu această ocazie, blogosfera se îmbogățește și capătă contur. Bine, într-adevăr, nu toate concursurile scot la iveală cei mai talentați oameni din branșă, însă, fiecare pădure cu uscăturile ei! Apoi, orice concurs scoate din noi doza aia de adrenalină, numai bună pentru a putea exista în continuare. Nu știu despre voi, dar eu mă hrănesc din adrenalină.

Astfel, concursul e organizat de Blogger Magazin (prima revistă pentru bloggeri, după cum afirmă lumea) și de bloggerul craiovean, Neydamn. Se întâmplă să fie o tragere la sorți, în care se dă lunar câte 100 lei. Concursul poartă numele de Tombola de 1 Milion (vechi, firește) și vă așteaptă! Astea fiind spuse, evribadi să aibă o zi cât mai bună!

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Arta lui Chuck Hodi (I) - Personaje de film

Pe Chuck Hodi l-am descoperit pe Facebook. Nu mai rețin exact care au fost legăturile prin care am dat de el, dar bine că am dat. Tocmai pentru că rar descopăr câte un artist care să merite suficient să-l promovez. Hodi e portretist, zodia Balanță și se autointitulează: dark artist. Îmi place! Voi pune operele lui aici, pe secțiuni (firește, cu watermark, cu tot). Azi, personaje de film și actori. 

Vincent Price - The Pitt and the Pendulum

Fester Addams

vineri, 7 septembrie 2012

Exerciții fizice pentru zâmbet

Pe vremea când eram eu copil, era o adevărată distracție în familie să stai să te uiți, ba la Jocurile Olimpice, ba la cine-știe-ce altă competiție sportivă, de mai mică sau mai mare importanță. Recunosc cu mâna pe inimă că mă uitam cu tata chiar și la campionatele de fotbal. Nu pricepeam eu mare lucru din asta, dar ceea ce era important nu era să pricep, ci mai cu seamă să am un motiv de bucurie. Un fel de fitness pentru zâmbet, ca să zic așa... 

Nu m-am dezvoltat a fi o fire prea sportivă, deși începuturile mi-erau promițătoare. Cu toate astea, pot spune că bucuria aia de demult mi-a intrat în suflet și încă îmi amintesc de ea de fiecare dată când mi se oferă ocazia. Ca de exemplu acum, la Jocurile Paralimpice. Un alt antrenament pentru zâmbet. 

Sigur, mulți ar spune că nu are de ce să ne intereseze pe noi ce fac alții, pentru că ei sunt cei ce iau banii, nu noi. Dar știți ce? V-ați înșela teribil! Tocmai pentru că bucuria din familie nu se cumpără și nu înseamnă bani. Exact cum spunea o celebră maximă Facebook-istă: Best things in the world are not things. Aș adăuga cum că-s sentimentele, momentele, bucuria. Da! 

Iar cei ce vor să se bucure și n-au pentru ce sau cine... le zic să meargă pe pagina de Facebook a Jocurilor Paralimpice și să se bucure acolo. 

miercuri, 5 septembrie 2012

Păturile sociale ale zilelor noastre

Înainte de comunism, existau pături sociale exact ca azi. 
...Nu tocmai ca azi! 

Vezi tu, păturile sociale de pe timpuri aveau ceva în plus celor existente astăzi: cultură. Pe vremuri, a fi membrul unei familii înstărite însemna, nu doar că îți dă bani, ci și un titlu nobiliar. Era ceva! Azi, familia nu-ți dă bani, ci ți-i faci singur ,,muncind diverse” prin-afară sau ,,meșterind afaceri importante cu oamenii de la guvernare sub forma de spălare de bani”. Nu spun că afaceri ilegale nu se făceau și pe vremuri, ba bine că sunt convinsă că se făceau dar...

...Pe vremuri, să fii membru al unei pături sociale sus-puse însemna să ai carte, să ai o educație aleasă de care ceilalți români nu aveau parte (din considerente, firește, financiare). Astăzi, a fi membru al unei pături sociale înseamnă să dai șpagă școlii de șoferi, pentru că nu pricepi bine toate literele din test. Și uite-așa-ți conduci caleașca-merțan. Înseamnă să nu-ți pese că nu știi să scrii și să citești, atât timp cât ai bani destui să-i plătești pe alții să citească pentru tine. 

Firește, există și excepții. Prea puține pentru a fi transformate în litere de lege.

luni, 3 septembrie 2012

Nouvelle Vague - Manner of Speaking

Mica Vienă și Micul Paris


Acum ceva vreme, românii se autointitulau Micul Paris. Cei din București, that iz, pentru că cei din Timișoara-și spuneau mândru locuitori ai Micii Viene. Da, okay, pe timpuri, lucrurile erau mai frumoase, mai ferchezuite și mai elegante. Fotografiile vechi îmi susțin cele zise. Iar de mine deja se știe că m-aș întoarce în timp fără nici cel mai mic regret, dacă aș avea posibilitatea. Dar, nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre denumirile de Mica Vienă și Micul Paris.
Auzeam acum câteva săptămâni la televizor, cum că Timișoara ar fi invadată de pălătuțe și viloaice țigănești de cel mai prost gust și că e păcat de oraș, cum pe vremuri era denumit Mica Vienă. Păcat de oraș, zic și eu. Dar, din nefericire, trend-ul ăsta nu se întinde doar acolo, ci mai cu seamă, prin toată țara, așa că e cam greu să ne întoarcem într-un 1900 cu ștaif, când nici oamenii nu mai sunt aceași. Cu alte cuvinte, degeaba ai cu ce, dacă n-ai cu cine. Vremurile nu le mai întoarcem înapoi, oricât de tare ne-am da noi cu fundul de pământ.

Și-apoi, ar mai fi o dimensiune a discuției ce trebuie luată în seamă; tocmai asta a fost mereu meteahna românilor: faptul că mereu au fost mica sau micul... ceva. Mereu au trebuie să fie o copie (reușită sau nu). Micul Paris = București, Mica Vienă = Timișoara. Ba unde mai pui că avem și ferma Dallas la Slobozia. Și-un ceva mai mic San Tropez la Constanța, pentru c-așa a vrut Mazăre. 
În loc să ne chinuim să ne facem un brand propriu de țară și să devină alții Micul București, Micul Făurei, Micul Băicoi, etcetera, noi importăm mituri inventate de irlandezi debili, mințim turiștii la Sighișoara că aia-i casa lui Dracula (identificat de către irlandezul debil în persoana lui Vlad Țepeș), deși aia-i casa natală a lui taică-su, Vlad Dracu. Dar, ce mai contează? Aia ar fi a mai mică minciună pe lângă altele. Este, dacă îmi permiteți, un blestem al națiunii române, care, cel mai probabil c-a început odată cu primul copy-paste și prima minciună, acum Dumnezeu-știe-câte sute de ani în urmă. 
(c) October Photos

Faptul că acum, țara nu mai arată nici măcar ca Micul Paris sau Mica Vienă e o evoluție firească a lucrurilor. Și e păcat, c-am avea cu ce, daaar, cum am mai zis, n-avem cu cine!

duminică, 2 septembrie 2012

Downton Abbey - o dramă BBC despre aristocrația britanică a secolului XX

Menționam într-o postare anterioară de Downton Abbey. Ei, bine, Downton Abbey e o dramă cu patalamaua BBC. Motiv suficient să mă consider absolut fascinată. Actori buni, acțiune liniștită doar de suprafață, accent britanic și o istorie nescrisă a aristocrației din acea perioadă.

Momentan, Downton Abbey are trei serii: 2010, 2011 și 2012. Sper doar că nu se va opri aici! 

Moustache-ul intră în tranșee!

...Un război al minților ascuțite, exact ca în drama BBC, Downton Abey, o competiție în care cea mai importantă armă e tasta calculatorului. Da, domnilor și doamnelor, mă înscriu în Superblog! De ce? Pentru că din 2009 până încoace, am devenit dependentă de adrenalina de toamnă! Șiii, pentru că vreau să antrenez și Le Moustache-ul pentru competiții, așa cum am mai antrenat două bloguri în același spirit. 

Anul acesta, va fi primul an excelent pentru Le Moustache!


Iată și lista cu sponsorii de anul acesta: