Translate Le Moustache

luni, 28 ianuarie 2013

Hug me, mama, one more time

    Mă, sunt anumite mame care n-ar trebui să fie mame - am zis. Mamele n-ar trebui să fie mame decât dacă au stofă de mamă. Nu multe au, iar asta, în cazul multora se vede chiar din momentul sarcinii, în funcție de câtă atenție acordă stării în care sunt. Dacă sarcina începe cum trebuie, se va și continua cum trebuie, negreșit. În altă ordine de idei, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, nu sunt mamă, astfel, singurele păreri pertinente (sau nu) sunt acelea pe care le stabilesc privind din afară. Sunt, cu toate astea, un destul de bun psiholog, drept pentru care sunt absolut sigură că părerile mele sunt mai mult pertinente decât impertinente. 

    Copii au nevoie de dragoste, de atenție. Chiar din momentul în care sarcina este în curs. Copiii au nevoie de atâta atenție încât uneori (de fapt, de cele mai multe ori) treaba asta devine într-atât de copleșitoare, încât îți poate veni să zici stop joc. Odată ce-ai zis start joc, aproape imposibil să zici stop joc. Nu ai cum - ăsta nu e un joc căruia să-i spui stop. Ăsta e un joc ce-l vei juca toată viața ta și căruia trebuie să-i acorzi maxim de atenție și dedicare. 

    Mame să facă bine și să fie doar cele care au în ele zvâcul respectiv! Nu de alta, dar odată ce mai apare un suflet pe lume, în cazul în care nu ești pregătită pentru el, tot ce faci este să-l condamni la o viață pe care cel mai probabil va ajunge s-o regrete în timp, când va realiza ce e cu el.

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Cerințele vremurilor

        Okay, nu știu cum se face, dar de fiecare dată când deschid televizorul, trebuie să văd ceva legat de rinoplastie, mărirea sânilor, operații estetice, etc! Treaba asta este destu de simplă de fapt, iar când am zis că nu știu cum se face, de fapt, am exagerat mai mult pentur umorul artei și-a scriiturii. Lumea a început să devină din ce în ce mai puțin mulțumită de aspectul fizic personal. Dacă e să mă întrebați pe mine, probabil mulți dintre ei au nevoie de fapt de o operație estetică la creier, mai de grabă decât la vreo parte a corpului pe care cred ei că e nevoie s-o modifice, însă, cu voința și piticii oamenilor nu te pui. 

     Și nici c-un nas mare nu te pui, de altfel. Era o vorbă din bătrâni, auzită, de altfel de la bunicul meu: după un colț, apare un nas, după juma de ceas, apare și nea Ispas. O vorbă, o glumă, luați-o cum vreți. Ideea e că asta e problema numărul unu a oamenilor atunci când vine vorba de modificările figurii. Nasul te poate echilibra sau dezechilibra. Scuzați-mi cea de-a doua glumiță, însă, nu vă așteptați din partea mea chiar să fiu ca la înmormântare, nu?

    Oamenii habar n-au cum stă treaba aranjatul de sine. Oamenii exagerează cu operațiile estetice, neținând cont de recomandările medicului respectiv. Firește, când ziceam asta, mă refeream la cu totul alte operații decât cea de rinoplastie, aceasta fiind absolute necesară și neavând cum să exagerezi cu ea. Ori au nasul mare și diform, ori ai nasul mic și frumos. Vorba aia, dacă-i musai, cu plăcere ! Nimănui nu-i place un nas mare. Un nas mare, dacă nu cumva te cheamă Cleopatra, n-are cum să-ți aducă faimă. Okay, în caz că nu te cheamă Cleopatra, te mai poate chema Barbra Straissand, însă, hai să fim serioși că majoritatea nu suntem nici actori, nici cântăreți și nici figuri istorice de mare anvergură. Suntem oameni obișnuiți ce trebuie să facem tot posibilul să arătăm (fără exagerări) în normele bunului simț. Despre rinoplastie v-aș mai vorbi, în termeni mult mai tehnici de-atât, însă, mă tem că nu sunt de specialitate, drept pentru care, nu-mi pot da cu părerea decât din punct de vedere al bunului simț și-al esteticului.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

12 Plante, 12 Povești. Salcia cea bătrână

1. Povestea Sălciei Bătrâne

      A fost odată ca niciodată, pentru că dacă n-ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit, o salcie bătrână ce locuia pe malul unui lac. Toată ziua, de dimineață până de cu seară, bătrâna salcie privea păsărele ciripitoare și voioase ce zburau pe lângă ea, admira cercurile mici pe care le făceau fruzele altor copaci atunci când atingeau luciul apei și i se umplea sufletul de fericire când soarele răsărea în fiecare dimineață. În fiecare zi, viața bătrânei sălcii era la fel. Nu că ar fi deranjat-o, pentru că viața îi era destul de liniștită, însă, de la un timp, salcia începuse să se întrebe care ar fi rostul existenței sale pe fața pământului. Mărul face mere, păsările încântă prin trilurile lor, apa susține viața, dar al ei care să fi fost scopul? 



    Până într-o zi, când la umbra-i se așeză un om istovit și bolnav. Văzându-l, salcia cea bătrână îl întrebă pe om ce s-a întâmplat de arată ca și cum întreaga lume i-ar fi stat pe cap. Mâhnit, omul îi spuse că atât de tare îl dor picioarele de la reumatism, încât se teme că nu va putea ajunge acasă la timp pentru ziua fiicei sale, cum abia fusese lăsat la vatră din Al doilea Război Mondial, iar calul i se îmbolnăvise, trebuind astfel să ajungă pe jos. Tare îl mai dureau picioarele pe omul nostru, iar salcia tare tristă se mai simțea pentru necazul acestui om ce deja trecuse printr-un război, nemaiavând nevoie de încă o durere.

    Vrând să-l aline, salcia bătrână își așeză ramurile pe picioarele omului, în semn de afecțiune, după care omul adormi la poalele ei. Când se trezi, soldatul constată că durerea de picioare cauzată de reumatismul dobândit în noroaiele războiului dispăruse complet. Se pare că salcia noastră nu era chiar atât de inutilă precum crezuse, ea având proprietăți terapeutice. 

    Povestea spune că salcia cea bătrână locuiește și acum pe același mal de apă, amintindu-și mereu cu drag faptul că a reușit să fie de folos cuiva. Aceași poveste spune că soldatul vindecat de ramurile binefăcătoare ale salciei a ajuns la timp acasă pentru ziua copilei lui, trăind cu toții o viață foarte fericită. 

Și-am încălecat pe-o salcie, și v-am spus povestea fără calicie! 

VA URMA...


marți, 8 ianuarie 2013

Despre mașini în general. Mașina visurilor mele

      Nu știu mai nimic despre mașini, impozit auto sau alte alea. Poate nu m-a pasionat subiectul prea tare până acum, tocmai pentru că nu am carnet. Habar nu am de nimic. M-ai putea numi ignorantă în ale domeniului sau poate mai rău. Eu sunt sinceră, habar nu am de nimic, atunci când vine vorba de automobile și ceea ce le înconjoară. Da, poate, undeva în sinea mea mi-aș fi dorit să știu mai multe, însă, realitatea stă cumva altfel. Cu toate astea, nu înseamnă că nu sunt dispusă să învăț.

      Singura mea șansă să mai prind una-două chestii despre automobile ar fi dacă aș intra pe un site auto. Ce fel de site site auto? Firește că din acela ce conține toate informațiile felurite cu și despre mașini. Nu de alta, dar la câta multitudine de site-uri de gen există în zilele noastre, informațiile trebuiesc alese cu grijă și de acolo de unde trebuie. 

      În altă ordine de idei, până să învăț eu care e faza cu inpozitele auto, reparări auto, crash test-uri și alte nebunii, trebuie mai întâi să-mi iau carnetul. Ăla e primul pas; al doilea fiind studiatul detaliilor. Dar, până ce oricare din astea două chestii să se întâmple, am să mă limitez în a admira mașini. Și, hai să fim serioși, they dont make them like in 1938, no more! La ce mă refer? La minunăția asta de Alpha Romeo. Da, seamănă cu mașina lui Batman, da, aș conduce-o - dacă mi-aș permite-o și dacă aș și ști s-o conduc și să-i țin piept.