Translate Le Moustache

miercuri, 1 august 2012

Aragazul din Regie

Fiind în primul an de facultate, Mugurel Rockărel, împreună cu al său coleg de cameră din Regie, se hotărâră să-și cumpere un aragaz, cum cel din bucătăria de la capătul holului funcționa în stil românește doar în zilele de 32 ale lunii. Problema cea mai și cea mai mare era că nici Mugurel și nici colegul de cameră nu stăteau prea bine la capitolul mișcare, ei preferând mai de grabă să se uite la filme sau să plănuiască serate trubadurești cu chitări și cântări prin localurile din imediata apropiere, decât să se ducă prin magazine să-și caute aragazul mult dori.

Așa că, se adunară amândoi lângă birou traseră un laptop-ul lângă ei, după care deschiseră pagina Altex, c-acolo auziseră ei că prețul e garantat ca fiind cel mai mic și că primești de două ori diferența în caz că nu-i așa - chiar și pe site. Iar cum cei doi băieți țineau la bani ca la ochii din cap, se gândiră că n-ar fi rău să răsfoiască și ei un pic site-ul.

- Mno, frățică, să fie clar, eu n-am mulți bani de dat! Să nu te-'ntinzi, auzi? Că dai din buzunar! Spuse Mugurel strângându-și pleata într-o coadă de mânz.

- Păi, hai mă, castravete, să luăm unu' SH, în cazul ăsta! Răspunse colegu'.

- Ce-ai frate, deschide Altexu'-acolo! Nu cumpăr eu frigiderele SH ale alora din anu' trei, cu miros de brânză sau mai știu eu ce-or fi pus ei la congelat!

- Atunci, ia te uită la Zanussi ăsta alb! 4 arzătoare, pe gaz, cuptor cu alimentare la fel, pe gaz, care cică știe să facă și pizza... Adică, mie-mi place ăsta, îi ca a lu' mama, de-acasă. 

- Bine mă, mama's boy, dar hai să ne mai uităm, înainte să decidem, nu vrei? Răspunse tăios ca-'ntr-un videoclip Slayer, Mugurel. Ca să faci pizza, trebuie să știi să și gătești! Completă el după un timp.

- Și-atunci ce ne mai luăm, mă, aragaz? De ce nu pornim un foc, aici, în mijlocul camerei, că tot ești tu rocker rebel!

- Rock, frate, dar tu de Black Metal Chef n-ai auzit? Nu-i musai că dacă suntem rockeri suntem și nomazi! 

- Bine, mă, Mugurele, lasă asta, hai, dar de Arctic, ce zici? Doi ani garanție (noi exact doi ani de studenție mai avem, în afar' de-ăsta), 4 ochiuri, cuptor pe gaz, timer, aprindere electrică...?

- Nu știu, buei, parcă vreau ceva unic, ceva care să mă reprezinte-așa... 

Și nici nu termină Mugurel de zis tot, că îngerii cântară și se bucurară, iar ochii i se opriră pe aragazul Metalica.

- Frate, ești nebun! Ăsta e! Ăsta e aragazul potrivit pentru mine! Și uită-te și la preț, nici 600 lei! Aceași garanție de 2 ani, pe gaz, cuptor tot pe gaz, 4 aprinzătoare! Daaa! Pun și poster pe el, așa, pe lateral, sau îl fac cu graffu'! Îi regele aragazelor așa cum cum Metallica sunt regii rock-ului!

- Vrei să spui ,,aragazuri”...

- ...d-alea! 

Și dintr-o dată, în mintea lui Mugurel, apăru următoarea imagine:


...dar, From Whom the Bells Tolls din mintea lui Mugurel se opri brusc atunci când colegul îl întrebă:

- Auzi, mă, istețule, ne luăm noi aragaz ieftin pe gaz, dar unde avem noi gaz la noi în cameră?

Cu si despre hainele online


                                                                        
               

              Cumparaturile de haine in secolul XXI

                Ne aflam in secolul vitezei, unde tehnologia se dezvolta in paralel cu gandirea umana, iar dorinta noastra tot mai acuta este de a achizitiona diverse produse in conditii cat mai comode, lipsite de stres  si diverse presiuni ale mediului exterior. Apreciem calitatea, dar am alege mereu  ceva ieftin, accesibil buzunarului nostru. In general, nu putem sa realizam acest deziderat, deoarece hainele renumite pentru calitatea lor si modul in care sunt impecabil croite presupun achitarea unui pret destul de mare, pe care, nu multi dintre noi si-l pot permite. Daca optam pentru elemente vestimentare cat mai ieftine, acestea se dovedesc de obicei a fi de o calitate mai scazuta decat ne asteptam.

                Informatii cu privire la achizitionarea online a hainelor

                Trebuie sa profitam de aceasta dezvoltare la nivel mondial, iar internetul de aceasta data ne ofera solutia ideala pentru a realiza un balans intre interesele producatorului si cele ale cumparatorului, fara ca niciunul dintre acestia sa fie lezat sau sa iasa cumva in pierdere. Solutia este achiztionarea de haine online, la preturi accesibile a unor produse care pe piata (in magazinele reprezentante), in general, pot fi chiar si cu inca jumatate din valoarea produsului mai mari. Astfel, sunteti scutiti de taxele pe care magazinele le impun, aveti siguranta ca va veti gasi modelul si marimea pe care le cautati, iar produsele va vor fi livrate in cel mai scurt timp posibil. Aceasta alternativa este una extraordinara pentru cei care nu au timp de pierdut pentru sesiunile obositoare de shopping din malluri, sau pur si simplu pentru cei care nu au destula rabdare pentru a proba diverse piese vestimentare. Bineinteles ca, ne-am dori ca aceasta alternativa sa presupuna idealul, insa, exista un mic incovenient si anume faptul ca nu puteti proba haina pe care ati ales sa o cumparati. Fie ca sunt incaltari sau sunt haine propriu-zise, exista aceasta mare problema a marimilor, iar, in ciuda faptului ca ne cunoastem corpul si masurile exacte, de multe ori ne confruntam cu probleme. In functie de modelul pentru care optati, asa variaza si marimea. Sfatul nostru este ca atunci cand preferati sa intrati in posesia unor haine online, incercati sa cautati un tabel cu masuri care va este oferit de acel site. Asa, va va fi mult mai usor sa stiti daca ati ales marimea potrivita, iar restul problemei se va rezolva de la sine.

                Doamnele si domnisoarele sunt tot mai pasionate de shopping online

                Serviciile ce presupun vanzarea hainelor online, se perfectioneaza pe zi ce trece, astfel incat dumneavoastra nu trebuie decat sa dati comanda si sa optati pentru una dintre modalitate de realizare a platii. Dupa ce acesti pasi sunt indepliniti, comanda dumneavoastra va fi preluata de operatorii site-ului de pe care ati realizat comanda, iar produsele ajung de obicei la destinatie, in termen de cel mult trei zile lucratoare. Totusi, trebuie avuta in vedere si siguranta, iar prin aceasta intelegem site-ul de pe care dumneavoastra va alegeti hainele. Nu va grabiti, si studiati bine piata intrucat veti vedea ca pretul unui produs variaza de la site la site, modalitatea prin care cei care va ofera aceste produse isi realizeaza castigurile. Interesati-va inainte de unde cumparati si cum cumparati, deoarece s-au mai intamplat si cazuri in care plata s-a realizat, iar produsele nu au mai fost trimise, iar cumparatorul si-a pierdut banii investiti, sau, in locul hainelor care fusesera comandate, erau impachetate si trimise diverse obiecte fara valoare ce aveau ca principal scop atingerea greutatii coletului care ar fi trebuit trimis in conditii normale si legale.

                Achizitionarea de haine online este placuta si comoda pentru multi dintre noi, insa, presupune si aceste riscuri pe care trebuie sa le aveti in mod obligatoriu in vedere. Daca nu sunteti siguri de originalitatea produselor achizitionate, sau aveti dubii daca acel colet va mai ajunge la adresa dumneavoastra, noi va recomandam sa optati pentru clasicul shopping. Acesta va ofera siguranta, iar daca sunteti si amatori ai sportului si ai miscarii puteti percepe aceasta activitate drept un sport. S-a dovedit stiintific ca sesiunile de shopping contribuie la arderea caloriilor, de care, mai ales doamnele si domnisoarele se tem atat de tare.
                Dumneavoastra sunteti finantatorul unei astfel de investitii, dumneavoastra alegeti modalitatea in care preferati sa cumparati!

Recomand un blogger și un gadget

Blogging-ul e o treabă pe care mulți o fac, puțini o pricep. Puțini pricep faptul că a fi blogger nu înseamnă doar să-ți treci niște însemnări de genul: ,,azi am mâncat înghețată. mamă, ce bună a fost!”. Nu, blogging-ul înseamnă să-ți transformi pățaniile personale în ceva ce oricine ar vrea să citească. Blogging-ul mai înseamnă și promovare în social media. Blogging-ul, mai nou, înseamnă și adrenalina din concursuri. Așa văd eu blogging-ul.

Blogatu este unul din exemplele ce evidențiază din plin ideea de adrenalină ale concursurilor. Iar mie îmi place adrenalina. Tot el, e printre primii oameni cu care am dat nas în nas, din punct de vedere virtual. Și pentru că și-a ales și-un nickname care să iasă în evidență, iată că și-a atins scopul și mi-a atras atenția chiar și mie, de pe vremea când participam la prima ediție Superblog (pentru mine), în anul 2009. De atunci, am participat la o sumedenie de campanii făcute chiar de el, în colaborare cu diferite brand-uri. Iată că, din punct de vedere social media, Blogatu este omul campaniilor. Cât despre articole cu iz personal, ei, aici mai are ceva de lucrat, trebuie să recunosc. 

Și-n altă ordine de idei, recunosc cu mâna pe inimă că de la el am auzit pentru prima oară de Allview. Și datorită lui, mi-am dorit să am în posesia mea un produs al celor de la Allview, tocmai pentru a da peste bot celor care zic că românii nu fac nimic bine. Iată că se poate să facă și bine și să fie la înălțimea competitorilor străini. Exact ca în cazul tabletei Allview Alldro 2 Speed HD. Dacă ne uităm puțin la descrierea tabletei, observăm asta cu ușurință: Android 4.0 Ice Cream Sandwich, procesor A1o, Cortex A8 cu 1,2 GHZ, DDR 3 de 1 GB, WiFi, conexiune 3G, redare full HD, memorie flash de 8GB. Iar restul sunt doar amănunte de interior, firește.

joi, 26 iulie 2012

Gusturi care se schimbă cu timpul? Nu!

Mereu am fost o mare fană a anotimpului rece. De ce să mint? Mereu m-au fascinat frunzele căzute pe carosabil, și începutul acela timid de iarnă, care, de cele mai multe ori e mai răcoros decât troianul de zăpadă. Tocmai datorită faptului că atunci nu ești pregătit de iarnă, iar prima zăpadă te face să intri sub plapumă și să contemplezi tot ce e frumos. Acolo, sub plapumă. 

Totuși, aia e și perioada în care eu îmi caut prin șifonier sacouri de dama. Cine mă știe, știe și că sunt o mare amatoare de sacouri, fără doar și poate le port cu orice: tricou, pulover, cămașă. Combinațiile se pot face o sumedenie. Tocmai pentru că undeva, am rămas cu moda British a anilor 1990. Moda aceea ce-ți dădea un aer rebel și un aer boem în același timp, dar nescoțând din propoziție cuvântul „classy”. 

Moda se schimbă, exact ca anotimpurile, adevărat. Dar, cu toate astea, așa cum nu mă vei auzi peste câțiva ani că-mi place vara din cauză de mers la soare și la mare. Nu, astea nu se schimbă, cum nu se schimbă nici hainele și sacourile purtate. Gusturile rămân, în cazul în care omul nu se schimbă la prima ploaie.

luni, 23 iulie 2012

De ce Samsung Galaxy Nexus?

Telefoanele mobile au evoluat mult de pe vremea când aveam eu primul telefon mobil. Evoluția e absolut normală, judecând după faptul că timpul înseamnă mișcare, iar mișcarea înseamnă mai puțin timp pierdut. Așa și cu telefoanele mobile. Acum, ele nu mai înseamnă de mult doar un terminal mobil de purtat conversații. El înseamnă internet, înseamnă GPS, înseamnă entertainment, înseamnă toată lista ta de cotacte. Numai cadă cu jacuzzi, n-are, cum s-ar zice.

Smartphone-urile sunt tot ce ai nevoie. Mai puțin bateria, pentru că aici, terenul este încă slab, neinventându-se încă un smartphone a cărui baterie să fie chiar în ton cu necesitățile unui om mereu pe drumuri. Pentru mine, smartphone-ul ar trebui să aibă așa ceva. Dar, până s-o inventa acel smarhphone cu super baterie, am să mă bazez pe alte funcții, la fel de utile ca cel al bateriei. Pentru că degeaba ai bateria bună, dacă n-ai pe ce s-o consumi, așa-i?

Credite foto: Dan Dragomir
Să luăm, spre exemplu Samsung Galaxy Nexus, că tot îl recomandă și Dan Dragomir pe computerblog.ro, pentru că mereu citesc despre telefoane pe computerblog.ro. Ei, bine, Samsung Galaxy Nexus, un produs în colaborare cu gigantul Google. Un produs se ce anunță a fi bun. Un produs pe care eu mi l-am dorit atunci când eram în mobile phone hunt. Un produs pe care încă mi-l doresc, datorită faptului că tangența mea cu internetul este una imperios necesar de satisfăcut. 

Recunosc cu mâna pe inimă că o cameră foto sau video nu mă încântă în mod deosebit, pentru că dețin o cameră foto DSLR, dar, conectivitatea mea la internet, plus funcția de IM trebuie să existe. Iar lucrul acesta este doar pe jumătate posibil cu actualul meu telefon și total posibil cu un Samsung Galaxy Nexus, pe care sper să îl câștig în cadrul campaniei celor de la Blogal Initiative. 

Dintre toate smartphone-urile de pe piață, de ce musai acesta? Pentru că, Samsung este una dintre cele mai bune firme de telefonie mobilă ale acestei ore și pentru că renumele pe care îl au, nu este unul fictiv, ci bazat pe considerente solide sinonime cu ,,trainic” și ,,calitate”. Pentru că am mai avut un Samsung. Iar un al treilea motiv ar fi: pentru că am încredere în colaborarea cu Google.