Translate Le Moustache

joi, 8 august 2013

Povestea maseuzei cicălitoare

    A fost odată ca niciodată o Iulia pe care o durea spatele. Costant. Fără zile de pauză, fără milă. În fiecare dimineață aceași poveste, trezit de dimineață cu spatele băgat, parcă, la menghină. Din cauza saltelei total inconfortabile, firește. Nu de alta, dar m-a mâncat undeva acum câțiva ani, să-mi cumpăr primul pat care mi-a ieșit în cale și firește că din lipsă de spațiu, nu am ales chiar un pat ci o canapea, a cărei saltea în timp s-a deteriorat atât de tare încât am ajuns să-mi plâng zilnic de milă, așa cum menționam și la începutul articolului. Ce-și face omul cu mâna lui, se numește lucru manual, da. 

    Eh, și uite-așa a început epopeea mea cu measeuza. În loc să mă gândesc să îmi schimb patul și să-mi achiziționez o saltea saltex, eu ce-am făcut? Mi-am angajat o maseuză, maseuza from hell. Nu, n-am să o uit niciodată și sub nicio formă nu mă voi mai duce la alta vreodată pentru că mi-a creat destule sechele asta. Poate chiar, undeva, cândva, la bătrânețe (dacă mai prind perioada - cu un așa spate nu se știe niciodată) am să scriu o carte despre ea și-am s-o fac celebră. Dacă vrei nu un masaj de relaxare ci de crispare, asta e soluția: vă dau în particular numărul de telefon al tipei care, pentru câteva săptămâni mi-a fost maseuză. 

    Ce făcea mai exact tipa respectivă? Destul de simplu, pe lângă faptul că înțelegea greșit noțiunea de masaj de relaxare, trancanea non stop. Nu stiu cum sunt altii cand se duc la un salon de masaj, dar mie imi place sa tac si sa nu aud nimic in afara de, eventual, o muzica de relaxare. Sub nicio forma nu vreau sa aud vocea pitigaiata a maseuzei povestitndu-mi toata viata ei, despre nemultumirile ei, despre cum n-are tot ce ar vrea ea sa aiba. Welcome to the jungle! Nimeni nu are chiar tot ce isi doreste. Nu ma vezi pe mine ca opresc oamenii pe strada vorbindu-le despre ceea ce-mi lipseste mie in viata, nu? Asa ca nu-mi distruge o ora de masaj pe care nu mi-ai facut-o cadou, ba dimpotriva, chiar ti-am platit-o. Și nu ieftin! 

    Si ca sa fie cireașa de pe tort cireașă în toată regula, deși ăla ar fi trebuit să fie un masaj de relaxare, începe la un moment dat gagica să-mi dea sfaturi în legătură cu locurile de unde ar trebui să dau jos, locurile unde ar trebui să mai pun, unde ar trebui să tonifiez și așa mai departe. Hello! M-ai auzit pe mine că am venit la tine pentru sfaturi? Am venit să mă relaxez, să-mi fie bine, nu să mă faci tu să mă simt prost că nu-s perfectă. Dacă ar fi după mine, eu le-aș pune un căluș la gură și-aș rezolva problema. Nu vreau să aud gură de maseuză trăncănind către mine, nu vreau să știu ce probleme are acasă, de ce a ajuns maseuză și de ce nu e ea acum câștigătoarea premiului Nobel pentru... masat. De fapt, știu de ce...

    Totul doar pentru că, la momentul potrivit m-am zgârcit și nu am investit într-o saltea potrivită. Dă-i românului mintea cea de pe urmă. Nu e nimic, de acum știu ce am de făcut. Cu siguranță e mai bine mai târziu decât niciodată. Însă mai bine decât mai târziu e mai devreme.

    Ca să nu pățiți ca mine, intrați aici: http://www.saltele-ortopedice.net/saltea-saltex-superortopedica-160x200/

marți, 2 iulie 2013

CrystalGlamour, pentru vara!

    CrystalGlamour este o firma cu care am mai avut cateva tangente pana acum. In alta ordine de idei, daca cineva isi cauta un site unde sa gaseasca tot felul de nebunii si chestii frumoase cu pietre zwarovski, iata ca acesta este locul ideal! Cei de la CrystalGlamour cam au de toate pentru toti, indiferent de gusturi si de garderoba cu care ati asorta toate acestea. 

    Ce mi-a atras mie atentia de data asta? O frumoasa pereche de cercei cu Swarovski de pe CrystalGlamour. Nu de alta, dar o femeie stie cat de important e sa-si asorteze fiecare tinuta cu cerceii potriviti, astfel, daca se si profita de ofertele existente pe acest site, cu siguranta ca se va ajunge la completarea colectiei de acasa. O femeie trebuie sa fie in tot timpul pregatita pentru orice eveniment, iar accesoriile potrivite asortate hainelor potrivite.




luni, 10 iunie 2013

Chupa Chups are un nou personaj! + concurs

    Sunt un copil mare chiar și acum, când am depășit de multă vreme vârsta „legală” de-a mă mai juca cu păpușile. Cu toate astea, n-am depășit niciodată vârsta legală de a mai savura o mică bucurie a vieții. La ce fel de bucurii mă refer? Păi, fără dar și poate la dulciuri. Ce e un copil fără dulciuri? Un copil trist, aș putea spune. Iar eu n-am fost niciodată un copil trist pentru că mereu mi-au plăcut dulciurile și le-am avut la îndemână. Care era unul din dulciurile mele preferate? Chupa Chups! Niciodată nu am refuzat un Chupa Chups, chiar dacă pe vremea aia primeam din import, pe sub mână, ca să zic așa. 

     În dezordinea asta de idei, iată că acum Chupa Chups a ajuns și în România, la modul oficial! Gata cu acadelele pe sub mână, acum avem și noi, de la ei, dar într-un fel, de-ale noastre. Și, ca să sărbătorească treaba asta, Chupa Chups s-a gândit că n-ar fi rău să aducă pe firmament un personaj care să-i scoată perfect în evidență lansarea la noi în țară. Pe acest personaj îl cheamă, foarte sugestiv, Chuck, și este întruchiparea tuturor consumatorilor de viață dar și de Chupa Chups. Chuck este despre viața luată light, despre lipsa problemelor, despre distracție, despre liniște interioară și arată cam așa:


    Ei, și dacă tot am vorbit despre Chuck, iată că voi vorbi și despre un concurs pe care Chupa Chups îl organizează cu ocazia lansării lor în România. Intri pe site-ul Chupa Chups, pe loghezi cu profilul tău de Facebook, dai ok aplicației, apoi învârți roata norocoasă care te ajută să strângi credite pe care, mai apoi le poți transforma în premii: păpuși Chuck, huse Chuck dar și (cel mai important) tablete Samsung. Ai grijă să te încadrezi în perioada 7-15 iunie! De asemenea, mai multe detalii primești și pe pagina lor de Facebook

miercuri, 5 iunie 2013

O FOTOGRAFIE REUSITA PENTRU UN EVENIMENT IMPORTANT

Orientat spre evenimentele marcante, Valentin Tulea, fotograf nunta, reuneste toate calitatile necesare care-l pozitioneaza in categoria profesionistilor pentru care fotografia are o singura semnificatie: pasiune. Acest lucru este dovedit de acel ceva” exprimat de fiecare poza prin care reuseste sa capteze atentia privitorilor.
Fotografia este mai intai de toate o arta, nascuta din pasiunea celor ce au invatat sa observe realitatea, trecand dincolo de aparente. Daca este o arta, este una abstracta, care ajutandu-se de intensitatea luminii si de talentul specialistului in arta vizuala, poate pune in valoare imaginile abia percepute cu ochiul liber. Este usor de realizat o fotografie banala si aproape imposibil sa le comunicati ceva privitorilor care se asteapta ca imaginea, fara cuvinte, sa le transmita ceva.

Poate parea simplu sa patrundeti in lumea ce se deruleaza dincolo de obiectivul aparatului de fotografiat, considerand ca o camera performanta isi va face singura treaba. Este ca si cum masina de scris ar da nastere continutului si cuvintele nu ar izvori din mintea creativa a scriitorului. Conteaza sursa si nu mijlocele la care se apeleaza pentru a transforma gandul in ceva palpabil. Si sursa este profesionistul in tehnica vizuala, care prin abilitatile dobandite, este in masura sa vorbeasca fara ca lipsa cuvintelor sa-i impovareze perceperea mesajului.

Imortalizarea evenimentelor importante intampina dificultati, fara apelarea la un fotograf profesionist. Utilizand lumina, acesta este creatorul a tot ce ii scapa ochiului neformat, caruia realitatea i se infatiseaza inexpresiva, banala si lipsita de substanta. Indiferent de natura evenimentului (zi de nastere, botez, nunta, festivitati, etc), fotograful profesionist, trebuie sa reuseasca sa incadreze intr-o maniera perfecta fiecare moment, reproducand pe pelicula intensitatea emotiilor traite de subiectul (persoana/persoanele) creatiei sale.
Foarte bun observator, acesta, dupa ani de experienta, reuseste sa selecteze fiecare amanunt astfel incat indiferent de circumstante, sa incorporeze in fiecare imagine, pasiunea de a comunica prin necuvinte. Atent la fiecare detaliu ce-i poate pune in valoare creatia, trebuie sa fie pregatit sa surprinda momentul perfect, asa cum se infatiseaza in cazul intamplarilor importante petrecute in viata fiecaruia dintre voi.

Si daca abilitatea de observator tacut din spatele obiectivului se poate dezvolta de-a lungul anilor in care se experimenteaza diverse tehnici, talentul este o abilitate care nu se dobandeste citind din vreo carte de specialitate. Talentul se traduce prin abilitatea de a fi un excelent compozitor, folosindu-se de detaliile avute la dispozitie.

O data ce v-ati identificat motivatia de a va indrepta spre breasla profesionistilor, un urmator pas este sa alegeti fotograful, care ca un adevarat confident, urmeaza sa fie partasul celor mai semnificative momente din viata voastra.

Folosindu-se de imaginatie, Valentin Tulea este fotograf nunta, pentru care fiecare detaliu aparent banal, capata semnificatia potrivita pentru a echilibra elementele din componenta imaginilor create. Indiferent de eveniment, dupa o analiza profunda si cunoastere a subiectului ce urmeaza a fi imortalizat, reproduce cu succes fiecare clipa ce nu se vrea uitata. Clientii sai au placerea sa retraiasca intensitatea celor mai importante momente din viata lor, multumita ochiului format ce stie sa confere o valoare particulara evenimentelor la care asista.


Valentin Tulea este o alegere inspirata pentru fiecare dintre voi care apreciati lucrurile facute in mod inteligent. Prin arta creata, fara sa se limiteze la a privi cadrele surprinse de obiectiv, reuseste sa vada, sa simta si sa transmita mai departe, lasandu-va voua posibilitatea sa-i conservati opera.

miercuri, 8 mai 2013

Fotograful de nuntă de la Bitzaphotography.ro


   Am un prieten destul de bun, pe numele lui Dan. Omul are ca pasiune fotografia, ca și mine de altfel. Într-o oarecare măsură, nu știu cum am făcut, dar m-am apropiat numai de oameni care au aceași pasiune cu mine. Bine, că nu sunt eu fotograf nunta, ca el, însă, fotografia, indiferent ce haină comercială sau nu, ar îmbrăca ea, tot aia e, tot în parametrii ăia se rezumă. Când îți faci un amic care să aibă aceași pasiune cu a ta, ai ce discuta cu el, în mod sigur. 

   Eu nu am mers niciodată pe latura asta comercială a fotografie. Poate pentru că sunt prea leneșă. De fapt, nu poate, ci în mod sigur sunt prea leneșă pentru o astfel de activitate. Însă, sunt mulți, asemenea lui Dan, cei care se ocupă cu așa ceva. Mulți sunt, dar foarte puțini reușesc cu adevărat să facă treaba bine. În zilele noastre, oricine are o cameră foto, crede că l-a apucat pe Dumnezeu de picior și că se poate numi profesionist sau, chiar mai rău, artist.

   Un fotograf de nunta trebuie sa fie de amândouă ! Și un artist, dar și un profesionit. Un om care să-ți anticipeze fiecare mișcare, să știe ce să ceară de la tine dar și de la sine. Fotografia de nuntă este o combinație dintre cele două noțiuni. Fotograful de nunta trebuie să fie un om care să știe să combine dorințele oamenilor cu detaliile tehnice și propria imaginație, și să ajungă la un consens. 

  De ce am povestit toate astea? Pentru că astfel este amicul meu, Dan, de la Bitzaphotography.ro! Un om dedicat, pasionat și tipicar (pentru că, în fotografia de nuntă, este mai mult decât necesar să fii tipicar, să dai atenție la detalii). Dacă aș fi mai puțin leneșă decât sunt, și poate mai puțin boemă, poate că aș reușii să fiu la același nivel, însă nu sunt. Tocmai de aia, să dăm Cezarului, ce e al Cezarului! 

fotograf nunta bucuresti