Translate Le Moustache

luni, 3 septembrie 2012

Mica Vienă și Micul Paris


Acum ceva vreme, românii se autointitulau Micul Paris. Cei din București, that iz, pentru că cei din Timișoara-și spuneau mândru locuitori ai Micii Viene. Da, okay, pe timpuri, lucrurile erau mai frumoase, mai ferchezuite și mai elegante. Fotografiile vechi îmi susțin cele zise. Iar de mine deja se știe că m-aș întoarce în timp fără nici cel mai mic regret, dacă aș avea posibilitatea. Dar, nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre denumirile de Mica Vienă și Micul Paris.
Auzeam acum câteva săptămâni la televizor, cum că Timișoara ar fi invadată de pălătuțe și viloaice țigănești de cel mai prost gust și că e păcat de oraș, cum pe vremuri era denumit Mica Vienă. Păcat de oraș, zic și eu. Dar, din nefericire, trend-ul ăsta nu se întinde doar acolo, ci mai cu seamă, prin toată țara, așa că e cam greu să ne întoarcem într-un 1900 cu ștaif, când nici oamenii nu mai sunt aceași. Cu alte cuvinte, degeaba ai cu ce, dacă n-ai cu cine. Vremurile nu le mai întoarcem înapoi, oricât de tare ne-am da noi cu fundul de pământ.

Și-apoi, ar mai fi o dimensiune a discuției ce trebuie luată în seamă; tocmai asta a fost mereu meteahna românilor: faptul că mereu au fost mica sau micul... ceva. Mereu au trebuie să fie o copie (reușită sau nu). Micul Paris = București, Mica Vienă = Timișoara. Ba unde mai pui că avem și ferma Dallas la Slobozia. Și-un ceva mai mic San Tropez la Constanța, pentru c-așa a vrut Mazăre. 
În loc să ne chinuim să ne facem un brand propriu de țară și să devină alții Micul București, Micul Făurei, Micul Băicoi, etcetera, noi importăm mituri inventate de irlandezi debili, mințim turiștii la Sighișoara că aia-i casa lui Dracula (identificat de către irlandezul debil în persoana lui Vlad Țepeș), deși aia-i casa natală a lui taică-su, Vlad Dracu. Dar, ce mai contează? Aia ar fi a mai mică minciună pe lângă altele. Este, dacă îmi permiteți, un blestem al națiunii române, care, cel mai probabil c-a început odată cu primul copy-paste și prima minciună, acum Dumnezeu-știe-câte sute de ani în urmă. 
(c) October Photos

Faptul că acum, țara nu mai arată nici măcar ca Micul Paris sau Mica Vienă e o evoluție firească a lucrurilor. Și e păcat, c-am avea cu ce, daaar, cum am mai zis, n-avem cu cine!

3 comentarii:

  1. eu aş zice că trăim într-un soi de "mică ţiganiadă", şi asta fără a fi neapărat vorba doar de arhitectură.
    că s-ar putea putea face multe, foarte adevărat... doar că ai zis chiar tu de ce nu se întâmplă asta.
    cât despre poveştile alea cu originalitatea şi inventivitatea românului, par a fi desprinse din romane sci-fi :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Căline, tocmai asta se întâmplă... Cum spuneam, acum ceva vreme vedeam un reportaj la tv cum că România a decăzut, că nu mai e mica Vienă... Păi cum să decazi de la un statut de copy-paste?

      Ștergere
  2. Pai probabil erau mici in comparatie cu originalele, iar Mare atunci era doar Romania ;) Buna observatia si se aplica si la altele. N-avem ceva al nostru care sa ne defineasca si sa ne diferentieze de ceilalti. Chinezii fac orice, nemtii sunt seriosi, francezi cu turismul si parfumurile ... Romania cu ce? La ceva de bine ma refer.
    Pana aflam, ai de la mine o recomandare, dar si o leapsa de vacanta.

    Te bagi la leapsa sau la un comentariu?

    RăspundețiȘtergere

Spune-ți părerea (fie ea și-n contradictoriu cu a mea), dar fă-o cu bun simț!