Pe vremea când eram eu copil, era o adevărată distracție în familie să stai să te uiți, ba la Jocurile Olimpice, ba la cine-știe-ce altă competiție sportivă, de mai mică sau mai mare importanță. Recunosc cu mâna pe inimă că mă uitam cu tata chiar și la campionatele de fotbal. Nu pricepeam eu mare lucru din asta, dar ceea ce era important nu era să pricep, ci mai cu seamă să am un motiv de bucurie. Un fel de fitness pentru zâmbet, ca să zic așa...
Nu m-am dezvoltat a fi o fire prea sportivă, deși începuturile mi-erau promițătoare. Cu toate astea, pot spune că bucuria aia de demult mi-a intrat în suflet și încă îmi amintesc de ea de fiecare dată când mi se oferă ocazia. Ca de exemplu acum, la Jocurile Paralimpice. Un alt antrenament pentru zâmbet.
Sigur, mulți ar spune că nu are de ce să ne intereseze pe noi ce fac alții, pentru că ei sunt cei ce iau banii, nu noi. Dar știți ce? V-ați înșela teribil! Tocmai pentru că bucuria din familie nu se cumpără și nu înseamnă bani. Exact cum spunea o celebră maximă Facebook-istă: Best things in the world are not things. Aș adăuga cum că-s sentimentele, momentele, bucuria. Da!
Iar cei ce vor să se bucure și n-au pentru ce sau cine... le zic să meargă pe pagina de Facebook a Jocurilor Paralimpice și să se bucure acolo.
foarte frumos.
RăspundețiȘtergere