Jurnalul bucătarului cu substanță cenuș(t)ie (VI)

      Dacă în celelalte 5 episoade ale Jurnalului bucătarului cu substanță cenuș(t)ie am gătit mâncăruri puse pe fast forward, duminica, la mine în casă, se fac clătite. Nu, nu clătite americane, ci clătite românești, rostogolite și cu diferite feluri de dulceață în mijloc. De ce zic ,,diferite feluri”? Tocmai pentru că niciodată nu mi-a plăcut să folosesc doar un singur fel de gem/dulceață. Am fost mereu fanul aromelor combinate, tocmai din acest motiv având obiceiul de-a combina chiar și dulcețurile între ele. Ce-am combinat de data aceasta? Dulceață de vișine (de casă) cu dulceață de zmeură (cumpărată, firește), plus un strop de coajă de portocală.  Rezultatul? Delicios! 

      Cum se fac celebrele clătite Iuliene (numele meu e Iulia, pentru cine nu știe asta deja)? Se face un aluat subțirel în consistență din lapte, zahăr, esență de rom, făină și coajă de lămâie rasă. Se lasă la dospit vreo oră, apoi se trântește-ntr-o cratiță subțire și ea în puțin ulei. După ce prinde un pic de coajă, se aruncă pe pereți, se lipește de tavan, se desface de-acolo și se rulează cu dulceață în mijloc. Se mănâncă împreună cu prietenii și familia din două îmbucături. Dacă se întâmplă ca celebrele clătite Iuliene să nu aibă chiar succesul scontat, se merge la Restaurantul Paradis din Brașov, pentru că au și ei clătite (5 lei) - posibil un pic mai bune decât ale mele - cei 500 și ceva de oameni care au dat like pe pagina de Facebook nu pot să se înșele, nu? Oamenii veseli de la Blogal Initiative pot confirma! 

    Dar, până ajungem noi în Brașov, ne mulțumim cu-ale noastre, pe care le vedeți exemplificate în fotografiile de mai jos! 

Compoziția magică... 

Aluat numai bun de aruncat pe pereți.

Dulceața hibridă.

Prima clătită...

Mormanul!

Mormanul se micșorează văzând cu ochii...