Jurnalul bucătarului cu substanță cenuș(t)ie (I)

      De mică, nu am fost decât un băiețoi. N-aș fi putut neam să stau în bucătărie cu bunica, în timp ce ea tăia zarzavat pentru ciorbă. Nu atât timp cât afară, bunicul meșterea la bicicletă. În copilărie am învățat să ung lanțul, să peticesc camera și să schimb cauciucuri, îndesând surubelnița în geanta bicicletei. În copilărie, singura mea tangență cu bucătăria era aceea în care căutam poziționarea exactă a frigiderului. ,,Hai, învață! C-o să-ți prindă bine când oi fi la casa ta!”, îmi răsună și-acum cuvintele bunicii mele. 

      Chestia e că nimeni nu va face nimic împins de la spate. Tocmai din motivul acesta, acum, ocazional gătesc. Nu lucruri impresionant de complicate și niciodată cu o audiență care mă sfătuiește să tai ceapa mai mărunt. Nu, eu am un adevărat ritual ce include o anumită bandană pe cap (pentru că mă face să mă simt bine și pentru că nu e igienic să gătești cu părul în mâncare), muzica rock în speaker-e și alunecat în stil Tom Cruise pe gresia din hol, acea gresie ce mă duce automat spre bucătărie. Ca prin minune!

     Rețeta de azi e simplă; ca toate celelalte rețete gătite de mine, de altfel. Nimic pompos, nimic sofistricat sofisticat. Și nu musai pentru că nu aș fi capabilă să învăț să gătesc profesionist, ci pentru că ăsta e stilul pe care-l prefer. Ușor de făcut, condimentat, accentul pus pe gust. Azi, am ales un semipreparat de pește, pe numele lui Surimi* (originar din Japonia: semipreparat din carne tocată de pește, cu un gust savuros ușor dulceag; produs low cost, dar pe cât de low cost, pe atât de iubit de mine).

Mod de preparare:

Extrem de simplu! 

• Se taie în jumătate rulourile de Surimi.
• Se unge cratița cu ulei (atenție, a nu se exagera cu uleiul!) și se prășește timp de 3 minute (nu mai mult, având în vedere că Surimi este deja un semi-preparat)
• Se rade cașcaval peste Surimi, cât timp sunt încă fierbinți. Cașcavalul se va topi, astfel, ușor peste ei.
• Se servește cu 2 feliuțe de lămâie alături din care se va gusta ocazional. Pe cuvânt de cercetaș că în această combinație, gusturile nu vor face decât se pună în valoare unul pe celălalt și nu veți simți nici sățiozitatea Surimi-ului și nici acreala lămâii.
• Opțional, pentru a complimenta gustul cașcavalului, vom servi și câteva boabe de strugure din soiul Basarabeancă (dacă nu aveți o bunică la țară, așa, ca mine, îi puteți găsi și la piață - nu, nu pe bunici, ci doar strugurii). 
• Se poate servi atât ca mâncare de prânz, cât și pe post de cină. Cel puțin din punctul meu de vedere.

   
      Declar pe proprie răspundere că fotografiile de mai jos îmi aparțin, ele fiind postate și pe blogul foto October Photos, în secțiunea Feluri de Mâncare. Tot pe proprie răspundere declar și că ceea ce vedeți aici s-a mâncat tot, mai că s-a lins și farfuria!

Poftă bună, carevasăzică!