Christine, Christine, would you like some gasoline?

     ...Carrie spune că n-ai nevoie de benzină pentru a stârni un foc, mai ales în inima lui Annie Wilkes*. Dolores Clairbourne e sacrificată de cei din Salem's Lot și ascunsă în Cimitirul Animalelor, deși n-are nicio vină. O Mână de Oase, atât rămâne din ea. Ochiul Pisicii vede tot. Mereu în trecere. Pennywise** aude tot și spune rânjind unuia din adepții Children of the Corn, ,,kiss me, fat boy!”. Nici He, who lives behind the rows nu-l mai salvează, odată ce Pennywise i-a pus gând rău. Toate ca toate, numai Christine să nu-i pună gând rău...

Un birou lăcuit și-o carte albastră pe genunchi.

- Iulia, mă ajuți un pic? aud pentru a mia oară. O fi doar în mintea mea, îmi spun. Ia să vedem ce-a mai făcut Arnie cu Plymouth Fury-ul lui cel roșu! Strigătul colegei mele de muncă e degeaba.

      Așa s-a derulat o săptămână din viața mea. Cu madame Christine pe genunchi, mângâindu-i filă de filă, până la cea cu numărul cincisute și ceva. N-o mai am Christine în varianta ei albastră a colecției Suspans/Nemira, ea locuind acum în biblioteca altcuiva, fiind împrumutată cu mult timp în urmă. Dar din dar, se face Rai, spune o vorbă rostită în urechile mele cel mai des de către bunica mea.

      Christine, Christine, would you like some gasoline? Îmi răsună și-acum în minte, odată cu vorbele bunicii mele. Mi-aș fi transformat încă de pe-atunci gingle-ul ăsta într-o melodie pe care s-o auzi în benzinăriile din Maine; pe care s-o audă și King de fiecare dată când alimentează. What happens in Maine, goes around the world in King's imagination. Cui îi mai trebuie Vegas?

Foto: http://nemirabooks.ro

   
      O săptămână în care biroul meu de la ,,muncă” a devenit gaura de iepure din JFK 11.22.1963, trăind între două coperte albastre, în loc de pivnița atemporală a cârciumii lui Al. Unul din Misterelele Regelui închise în Christine, veșnică tăcută, de-a pururea răzbunătoare, niciodată fără motiv. Ai zice că-i povestea de dragoste perfectă, ce-ar putea  servi ca exemplu multora. Ai zice că dragostea ucide, în fumuri lente de gaze de eșapament. 

- Iuliaaa! A venit marfa! Lasă carțoiul ăla!

- Vin acum!

      ...Christine n-ar striga. Christine ar toarce. ,,She's calling...", îmi răsună versurile din 1985 ale celor de la Death in June. În 6 ani intru în clasa I. Eu și Nemira. King la Nemira, mult mai târziu...

- Și... asculți Death in June?
-...și citesc King, da.

Uploaded by Ani del Rio on Nov 3, 2010

Death in June - The Calling (Mk II)

Album: "Nada!" (1985)

      Cu o carte bună pe genunchi îți depășești limitele; pleci acasă la 21:30 în loc de 21:00. Cu o carte bună pe genunchi reușești să găsești mereu treaptă spre trecutul repetitiv și resetat, cea din pivnița cârciumii lui Al - spre o lume în care te impui și din care faci parte pentru că așa a dictat piciorul tău, cel pus strategic și hotărât, în pe prag...

De la Christine la JFK 11.22.63. Fotografie a biroului meu actual: 10.10.12.

(click pentru a vedea fotografia la o rezoluție mai mare)

Foto și edit: Le Moustache (Iulia)