Translate Le Moustache

marți, 2 octombrie 2012

Ce s-a întâmplat duminică la Negrea

Weekendul trecut ar fi trebuit să fiu acolo în calitate de fotograf. Din cauza unor lucruri care s-au întâmplat fără să am vreo putere să le controlez, nu am reușit să ajung. Cu toate astea, am ales să scriu un articol in absentia, despre ceea ce s-a întâmplat acolo, la Negrea, Jud. Galați. Nu de alta, dar lumea trebuie să știe atunci când se întâmplă și lucruri bune, nu numai rele. Astea fiind spuse, am să încep prin a atașa câteva fotografii făcute la această campanie (până la urmă) umanitară. O campanie de voluntariat organizată de Petrom. 






Și-acum, să vă zic mai multe despre ce s-a întâmplat în Negrea. Reprezentații echipei Petrom au făcut viața școlăreilor din Negrea un pic mai frumoasă. Văzând fotografiile gata realizate, m-apucă o ciudă teribilă că n-am apucat să mă duc. Dar, există mereu și-o dată viitoare! Mai ales că astfel de acțiuni, Petrom tot organizează din 2007, sub denumirea de ,,Respect pentru Viitor”. En detail, copiilor le-a fost amenajat spațiul de joacă, s-au distrat cu prințese, vopseluri, măști și clovni, în timp ce școala le-a fost vopsită în straie noi, mult mai frumoase și mai colorate. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ți părerea (fie ea și-n contradictoriu cu a mea), dar fă-o cu bun simț!