Curățenie compulsivă

Nu știu cum e pentru alții, însă eu sunt un adevărat împătimit al curățeniei. Pur și simplu nu suport să văd ceva deranjat prin casă sau un pic de praf. Nu, nu e de lăudat pentru că ceea ce am eu nu e musai o calitate, ci doar un sindrom compulsiv dus la extrem. Doar așa s-ar explica, de altfel, dorința permanentă de a pune absolut toate lucrurile nu doar în ordine, ci și în simetrie perfectă. Dacă ordinea și curățenia se explică doar prin bun simț, treaba cu simetria mă tem că intră în alte sfere. Dar nu, nu sunt violentă! Glumesc, firește. 

Probabil că dacă ar fi mai mulți oameni ca mine, lumea ar fi un pic mai frumoasă. Exact cum detectivul Monk din serialul cu același nume suferea de relativ aceași dereglare a creierului, așa și eu sunt un soi de mică ciudată printre ai mei. Cei ce n-au văzut serialul probabil că nu vor avea multe indicii despre ceea ce vorbesc eu aici, însă își pot face o idee spicuind prin această postare. Dacă e să o iei altfel, e absolut normal ca un om să se îngrijească de sănătatea lui iar sănătatea este un direct derivat al curățeniei dar și invers. Nu prea se poate una fără cealaltă - poate în anumite cazuri rare, însă prea rare pentru a putea fi trecute la catastif. 

Nu pot să zic că judec omul după curățenia din casă sau după cât de ordonat are raftul de cărți, ori chiar după stratul de praf, însă plasându-mă în cealaltă tabără, nici nu sunt extrem de încântată când văd o casă total plină de jeg și dezordonată. Pur și simplu nu pot concepe să fiu apropiată de cineva care nu dă nici cea mai mică importanță mediului în care locuiește... Cum am zis, nu e vorba de snobism, sau chiar de răutate... e vorba de o asociere fizică cu cineva incompatibil. Curățenia înseamnă respect pentru sine. Curățenia înseamnă un mod de viață. Dacă nevoia de simetrie e ușor o boală psihică, curățenia e o necesitate, așa cum am tot repetat. 

Da, sunt așa cum sunt și mai greu să mă schimbi la aproape 30 ani:)

Pentru toti ceilalti exista firma de curatenie din Bucureti.