Translate Le Moustache

miercuri, 28 noiembrie 2012

Mood-urile mele vestimentare

     Am avut perioadele mele în viață. Un fel de Picasso al vestimentației și al stilului. Deși, recunosc cu mâna pe inimă că orice fel de nuanță aș fi adoptat, baza era tot aia: adicătelea a unui om ascultător de rock, detaliile s-au mai schimbat cu timpul. Poți schimba omul parțial, dar niciodată de tot. E știut, ce Dumnezeu! Sau, mă rog, îi schimbi total pe ăia fără coloană vertebrală și substanță (cenușie sau pur și simplu), dar niciodată total pe cei ce au așa ceva. 

     Și-n ordinea asta de idei, am trecut și prin perioada mea ușor sporty, în care purtam pantofi sport, mai exact  adidași de skate și pantaloni baggy, am trecut prin perioada mea black metal-goth-etc, în care blugii negri erau la putere și bocancii asemenea, dar și prin perioada punk în care singurul scop era ăla de-a epata. Momentan, sunt o combinație fericită sau nu, din tot ceea ce mi-a plăcut vreodată. Am skate shoes, am blugi negri strâmți, am și tricouri cu Ramones. Fiecare articol vestimentar sau accesoriu după mood-ul zilnic. Nu, nu purtate de-o dată.

     Vorbind strict despre adidași, unii pun accent pe adidasi originali, alții se mulțumesc și cu fake-uri, dar ceea ce am învățat de-a lungul vremii este că lucrurile originale, dacă sunt chiar originale, durează mai mult, astfel, dacă e să facem un calcul simplu asupra banilor dați, constatăm că în raport cu factorul timp, sub linie vom avea o sumă mult mai mică dacă ne ghidăm strict pe original.

     Capitolul incaltaminte sport e discutabil. Unii vor adidasi Adidas, altii adidasi Nike, fiecare cu preferintele... Cu toate că acum mi-am mai schimbat un pic părerea despre una și despre alta și, cu toate că unii afirmă că nu ar purta pantofi sport nici în ruptul capului, din cauză de scârnărvie elegantă, țin să zic că nu există om care să nu aibă așa ceva acasă la el. Sunt sigură de asta! Așa cum la o nuntă nu te poți duce în adidasi, așa la alergat pe Faleza Dunării nu te poți duce cu tocuri. Părerea mea, sau... așa cum spun vorbitorii de limbă engleză, my two cents. 


miercuri, 21 noiembrie 2012

Next destination

      Ultima excursie frumoasă pe care am făcut-o a fost în luna lui mai. Okay, recunosc c-am fost și la mare vara asta, dar hit-ul anului ăsta a fost excursia din mai. Poate pentru c-a avut o semnificație aparte, poate pentru că în sfârșit eram ghid în țara mea, pentru cineva iubit. Poate, poate, poate... Ideea e că țara noastră are ce arăta. Culmea e că are ce arăta doar acolo unde civilizația nu e chiar atât de densă pe kilometrul pătrat. De-aia-mi place muntele atât de mult; pentru că acolo poți găsi oricând locuri unde să fii doar tu cu tine. 

       Data trecută când am fost la munte, adică la Sighișoara și prin vastele împrejurimi ale acestui oraș cu iz medieval. Cazarea mi-am găsit-o cu greu pe net; în sensul că toate locurile ocupate ori prea scumpe. Poate n-am știut unde să caut sau poate m-am grăbit; și-am plătit prețul pentru asta. La propriu. Nu știu exact când va fi următoarea excursie de gen, dar, de data asta am de gând să-mi fac investigațiile dinainte, nu să las totul până în ultima clipă ca data trecută; lucru pe care îl recomand tuturor, de altfel. 

    Problema mea e că nu știu în ce site-uri de gen să am încredere. Răsfoind internetul am dat de cazare10.ro, pe care am găsit câteva oferte chiar faine de pe la Moeciu (următoarea destinație pe listă), însă, nu m-ar deranja dacă mi-ați recomanda și alte site-uri de gen. Cum am zis, doresc să îmi pun toate detaliile în ordine și să scap de anunțuri mincinoase, așa cum mi-a fost dat să întâlnesc acum câteva luni. 

     Cu anunțuri false sau fără, excursia de două săptămâni din luna mai aș mai repeta-o. Dacă se poate, în aceleași condiții. Fotografiile se găsesc, ca de obicei, pe OCTOBER PHOTOS


Cum am aflat eu ce sunt alea panouri radiante

      Problema cea mai mare e că lumea evoluează cu un ritm amețitor. În sensul că n-apuci bine să te obișnuiești cu ceva, că pac, apare altă invenție care să-ți dea cunoștințele peste cap. Informații bulversate, viitor promițător și soluții mai bune pentru absolut orice. Habar n-aveam ce Doamne-iartă-mă sunt alea panouri radiante și unde se montează. Okay, poate că aveam o oarecare idee despre ce-ar putea să semnifice, judecând simplu după numele lor, dar să am idee clară, cu detalii? Neh. Ei, bine, și-n dezordinea asta de idei, adăugând la ecuație faptul că am ajuns de ceva ani la vârsta la care ar trebui să mă intereseze un pic mai mult lucrurile casnice, am zis să studiez problema. Ce-or fi, domle, panourile astea radiante și cu ce se mănâncă ele? 

     Băi, și cic-ar fi o sursă alternativă de încălzire centrală. Una care optimizează consumul în favoarea ta, astfel încât să nu plângi din cauză de facturi la sfârșitul fiecărei luni, că doar nimănui nu-i stă bine cu lacrimi în buzunar, ci cu salariul în forma lui cea mai completă. Și, cică folosesc unde infraroșii pentru plăcerea și confortul tău pe timp de iarnă și de ger. Se atașează de centrala termică și se montează fain, frumos și decorativ pe perete ori tavanul încăperii. Cum s-ar zice, oamenii garantează instalarea ușoară, ca mai apoi să ne lăfăim în coldura generată ieftin, în comparație cu alte mijloace de încălzire. Okay, având în vedere că până acum n-am testat așa sistem de încălzire, am să le ofer circumstanțe atenuante și să zic bravo lor c-au mai inventat ceva frumos, în speranța că mai târziu nu se va afla că cine-știe-ce efecte secundare izvorăsc din ele.  

Ce-mi aduce mie Moș Nicolae

 Legătura mea cu lumea tricourilor  

     De când am aflat de campania organizată pe Blogawards, a celor de la eGluma.ro, m-a pălit o nostalgie teribilă după vremurile când lucram ca și content writer pentru o altă firmă de tricouri personalizate și design de tees. Mi-e oarecum dor de un colectiv orientat spre artă și spre design-ul de logo-uri și tricouri. Se poate spune că am rămas chiar cu un fix pe site-urile cu același domeniu de activitate din cauza asta, pentru că știu că oricine alege să lucreze în acest domeniu sau chiar să dețină o astfel de afacere are calitățile necesare pentru a fi considerat de mine un om interesant. 



O curiozitate și-un sfat

     Trecând peste partea psihologică a lucrurilor și ajungând la cea tehnică, m-a mirat că nu apare pe nicăieri, pe site-ul lor, metoda de imprimare. Să fie DTG (Direct to Print)? Ar fi frumos! Să fie simplu prin presare? Dacă se face treaba ca la carte, chiar și așa va ieși frumos! În concluzie, ca mic sfat de fost content writer pentru o firmă asemănătoare pentru cei de la eGluma.ro: faceți-vă blog, oameni buni! Faceți-vă blog și menționați acolo toate detaliile astea! Google-ul vă va crește vânzările și popularitatea, iar cei pasionați de tricouri (pentru că, probabil știți, există o întreagă comunitate dedicată) vor aprecia. Un alt sfat ar fi clar legat de metoda de contact. N-ar fi rău să vă faceți un cont plătit pe 



Ce-mi doresc eu de la Moș Nicolae

     









      Și pentru că tot am vorbit despre metode de printare, nostalgiile mele... etc, haideți să trec la subiectul cu adevărat important al acestei postări, also known as ,,scopul”. Ei, bine, scopul e să vă povestesc eu ce-mi doresc de Moș Nicolae. Ce-mi doresc eu de Moș Nicolae e un tricou cu Batman. Sau un tricou cu Dracula în varianta lui Bela Lugosi! Saaaau, ar mai fi câteva care mi-au atras atenția, dar, în mare cam astea două mi-ar transforma ziua de Moș Nicolae într-una cu vreo câteva zeci de procente mai frumoasă. De ce aceste două tricouri? Pentru partea întunecată și grim din mine! Din dragoste pentru singurul super-erou care mi-a atras vreodată atenția și din aceași cantitate de dragoste pentru Bela, doar cel mai faimos Dracula al cinematografiei, vreau tricourile astea. Plus multe altele, firește!



Concluzie

      Dacă vreți să câștigați un Apple TV 3 în valoare de 600 lei, vi-l las vouă! Eu vreau doar un tricou frumos de la Moș Nicolae! Nimic mai mult, nimic mai puțin! Din dragoste pentru tricourile personalizate!



marți, 20 noiembrie 2012

La mulți ani, oameni frumoși de la Byron!

      Recunosc cu mâna pe inimă că n-aș fi știut că e ziua lor, dacă nu ar fi anunțat cei de la Blogal Initiative. Și, tocmai pentru că nu sunt din București, mai recunosc și că nu scriu articolul ăsta ca să câștig una din cele 10 invitații duble, pentru că, oricum mi-ar fi extrem de greu să ajung, fiind din Galați.

     Scopul meu e unul cât se poate de simplu: mi-s dragi oamenii de la Byron, drept pentru care, am decis să le urez un mare și sincer LA MULȚI ANI pentru cei șase anișori de existență (so far!)! Cu mențiunea că-i așteaptă Galațiul în concert, firește. 

      Cu această ocazie, Byron devine 6yron și concertează pentru toți ascultătorii de muzichii bune în B52 (cel din București, nu cel din Vamă) în data de 29 noiembrie, anul care este. Pe la ce oră? Pe la 9 seara, când berea are gust bun și urechile sunt ciulite la maxim.

      Nu cred că are rost să ma menționez că afișul e unul pe gustul meu, nu? Doar mă știți iubitoare de creepineli și horror stuff. Un motiv în plus să regret că nu locuiesc în București... 


Crăciunul acesta...

      Acum ceva vreme aș fi privit Crăciunul cu alți ochi, poate ochi indiferenți, poate ochi nepăsători. Ideea e că alții! Anul ăsta, deși sunt departe de a avea exact ceea ce aș fi vrut sau plănuit să am, privesc totul cu speranță. Fac cadouri de Craciun pentru necunoscuți, fac cadouri pentru oameni dragi care sunt sau au fost în viața mea. Le împachetez aproape ritualic și le dau un strop din propria mea ființă, ultima fărâmă de bunătate ce încă-mi mai zvâcnește prin vene. 

     Anul ăsta e primul în care refuz să aștept să mai primesc, din proprie inițiativă sau ca reply la ceea ce am dat. Anul ăsta e primul în care nu mai fug de mine și-mi rezolv ceea ce am de rezolvat fără a mai șterge cu buretele și de-a o lua de la capăt. Anul ăsta... 

      Am multe idei cadouri, ohoho-ho-ho-ho și încă câte, chiar! Ideile nu mi-au lipsit aproape niciodată. Se poate spune că mereu am avut un al nu știu câtă-lea simț când vine vorba de așa ceva. Ori am întâlnit eu cei mai pocker-face oameni din tot Universul. Tot ce e posibil să se fi întâmplat și așa, nu zic nu! Ideea e că-mi place să fac cadouri. Îmi place să văd figurile oamenilor atunci când primesc cadoul de la mine. Așa sunt eu, o romantică undercover incurabilă, sau poate doar o egoistă care se hrănește cu bucuria celorlalți... Crăciunul acesta... vom vedea ce va mai fi!

 In caz ca nu aveați idee despre ce cadouri sa faceți celor dragi, magazinul online Fungift.ro e o solutie excelenta pentru gasirea cadourilor pentru cei dragi, de Sarbatori si nu numai. De Craciun, putem să fim amuzanți cu FunGifts.ro, firește!

joi, 15 noiembrie 2012

Una din recomandările mele în materie de magazine online

      Femeile sunt și au fost mereu mult prea pretențioase pentru secolul ăsta. Tocmai din motivul acesta, sunt și multe magazine online pentru dragele de ele, doamnele și domnișoarele secolului XX. Cu toate astea, faptul că există multe magazine pentru haine femei, nu înseamnă că și toate au habar cu ce se mănâncă treaba asta. Nici gând. Multe dintre ele sunt acolo doar pentru a oferi concurență loială sau nu altor magazine care chiar știu cu ce se mănâncă comerțul, dar și moda, atunci când vine vorba de sensibilul subiect: femeia și eternele ei mofturi. 

      Style 24/7 e unul din magazinele ce știu. După umila mea părere, cel puțin, fiind în primul rând blogger, apoi femeie, după cum confirmă certificatul de naștere. Ok, n-oi fi eu cea mai feminină ființă de pe fața pământului, însă, când vine vorba de teorie, nu mă bat multe persoane, tocmai pentru că sunt popa care zice și-i bine să te iei după ce zice, nu după ce face. 

      Style 24/7 e un site aerisit, ceea ce face navigarea ușoara celor ca mine, care mai poartă și ochelari din când în când. Nu mă mai enervez surfând, nu mai înjur, chestii din astea. Nivel de stres? Minim. Un alt aspect care mă încântă e faptul că au câteva metode de plată ce mie-mi servesc mai mereu, ca de exemplu MobilPay. Mai rar am văzut în comerțul online românesc așa ceva. Ceilalți ar trebui să ia notițe, zic.

       Categoriile puse fain-frumos la vedere, conectivitate în rețelele sociale la vedere și ea... Plus faptul că le-a trecut prin minte să se înscrie în Shop Mania, care, știe deja toată lumea ce e și cum funcționează ea în sprijinul micilor și mai marilor comercianți. Acum, mna, fiecare cu părerile, mulțumirile și nemulțumirile personale. Tot ce știu eu e că fug rapid de pe site-urile încărcate și nefuncționale, ceea ce Style 24/7, nu e. Și, cu această ocazie se mai încheie o rubrică potrivit căruia Le Moustache recomandă diverse chestii/site-uri/produse, care, la un moment dat i-au atras atenția. 

http://www.mpms.ro/
Click: AICI

luni, 5 noiembrie 2012

Cele șapte păcate

Șapte păcate, șapte fapte
Șapte șoapte, toate-n noapte

      Auzea de fiecare dată când se așeza în pat. În fiecare noapte, aceleași șoapte... șapte. Poate un pic cam sonor, poate un pic neclar, uneori nici măcar în limba maternă, fapt ce-o făcea să creadă în reîncarnări și vieți trecute, cum ea învățase germană, nicidecum engleză. Astfel, nu s-ar fi putut explica...

Sevensins, like seven pins 
Seven sins, your sweetest dreams


     În visele ei, ar fi putut, probabil să șoptească și-n japoneză, dacă ar fi fost cazul. În visele ei, ar fi putut chiar să sărute în franceză...

Sept péchés,
Pour le jeunes

...

Sieben Sünden
Für die Junge

,,Așa mai vii de-acasă, Deuschland!
Își spuse, în timp ce realiză că săruturile cele mai pasionale tot accent franțuzesc vor avea. În feerie, purta mai mereu rochii sexy. În visurile ei, cele șapte păcate prindeau viață pe fundalul satenului roșu ce-i mângâia pielea asemenea atingerilor cele mai pasionale. Valuri de mătase întrerupte senzual de tocurile ascuțite de pantofi negri. În același vis, lumina difuză se reflectă timid pe pielea ei aproape străvezie. E admirată și sorbită de priviri, senzuala Renate...

*

      A doua zi, de dimineață, Renate se trezi cu un sentiment straniu, în afara celui de-a fi trăit într-un vis ce nu se asorta cu realitatea vieții ei cotidiene. Deodată își dădu seama că orice vis se poate transforma în realitate, în caz că-ți dorești cu adevărat ca lucrul ăsta să se întâmple. Tot deodată își dădu seama că e ușor ca ceilalți să o vadă altfel; cu o singură condiție: ca și ea să se vadă pe sine la fel de senzuală. Ești ceea ce vezi tu în oglindă! Așa că-și deschise laptopul și tastă www.sevensins.ro. Pentru un avânt de încredere în sine. SevenSins te-ajută la capitolul ăsta, acționând aproape psihologic și motivațional asupra psihicului uman. Cele șapte păcate pe cale să se înfăptuiască...

Play...




     Magazinul SevenSins nu e unul ca oricare altul. Magazinul SevenSins are o personalitate remarcantă. Și mai are și termometru. Ce înseamnă termometru? Opțiunea te ajută să-ți alegi produsele în funcție de ocazia pentru care cumperi. Până la urmă, doar tu poți ști ce-i în sufletul tău. Toate acestea, pe-o platformă simplu de utilizat, cu opțiuni bine conturate, astfel încât să știi în tot timpul unde ești și dacă ai găsit ceea ce cauți. Încredere în sine: activată! Alina likes this! Visele Alinei se vor transforma de astăzi în realitate, pentru că acum, Alina are încredere în ea!


Poate că vă întrebați, acum, spre sfârșit, care sunt, de fapt, cele șapte păcate...

  1. Privește
  2. Speră
  3. Apropie-te
  4. Îndrăznește
  5. Atinge
  6. Epatează
  7. Savurează

Campanie îndrăzneață organizată de Blogatu și Blogawards. Filmuleț realizat integral de mine.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Inelul cu agată

      Am avut de-a face de câteva ori cu site-ul Bijoux Online. Mi-am comandat chiar câteva chestii de la ei. Ce să mai, ceasul meu preferat e de acolo. Bijoux Online rocks! Din punctul meu de vedere... Iar dacă ți alții ar încerca, cu siguranță și din punctul altora de vedere. Am comandat de la ceasuri la bijuterii de argint și bijuterii placate cu aur. Am comandat bijuterii de argint, am comandat de toate de la ei. Dar, după cum deja v-ați imaginat, marea mea iubire sunt bijuteriile din categoria inele argint. Mi s-a pus pata acum ceva vreme pe acest inel: 


      De unde? De la Online Bijoux, firește. Magazin online de bijuterii cu produse la indemana oricui si de o diversitate foarte mare. Pentru că-mi place design-ul, pentru că-mi place roșul de mor și pentru că aș găsi câteva lucruri din garderobă la care să-l asortez. Ar cam fi cazul să achiziționez chestii și pentru mine. Se spune că de fiecare dată când este câte o ocazie prielnică de făcut cadouri, nu trebuie să treacă acea ocazie fără să-ți faci și ție un cadou. Iar eu, de sărbătorile acestea, îmi voi face fix acest cadou! Pentru că merit și pentru că-mi place inelul! 

Pentru cea mai importantă femeie din viața mea

      Ultima dată când am comandat produse de la Online Bijoux (bijuterii online) a fost pentru mama mea. Eu și mama avem gusturi cât se poate de diferite, atunci când vine vorba de bijuterii. Cu toate astea, pot aprecia ceea ce alții apreciază, atât timp cât acele alegeri se încadrează în normele bunului gust și, totodată a bunului simț. Da, chiar dacă nu vorbim despre alegerile pe care le fac eu, pot să găsesc frumosul și-n ochii celorlalți. Și-n această ordine de idei, pentru mama mea am comandat data trecută de la Online Bijoux, din categoria bijuterii placate cu aur, o frumoasă pereche de cercei cu zirconia. 

     Și-acum, pentru că orice pereche de cercei, are nevoie de colierul asortat, din aceași gamă de bijuterii placate cu aur, am ales, tot pentru mama mea (pentru că tot i se asortează cu ochii) acest colier cu format din 3 lanturi de perle albe, hematite, turcoaz și bilute argintii, pe care, cu siguranță am să-l comand cu următoarea dată când am să shoppinguiesc la Online Bijoux (un magazin online de bijuterii cu produse la indemana oricui si de o diversitate foarte mare).



      Pentru că, deși cu o bijuterie nu se face primăvară, cu siguranță înseninează măcar o zi celei mai importante femei din viața cuiva: mama.