Honey, Honey

     De când am fost mică, mama m-a îndopat ba cu miere de albine, ba cu polen, ba cu diferite alte produse apicole. Și, recunosc cu mâna pe inimă, că atunci când eram mică, uram mierea mai ceva ca pedepsele. Și nu pentru că n-ar fi fost bună! Ba chiar, undeva în subconștientul meu chiar îmi plăcea teribil de tare gustul de miere (dulce și aromat, deh) - era așa, un fel de love & hate -, doar că din cauza mamei, care mă obligase. Secretul e să nu obligi copilul. Nici măcar la mâncare! Mai ales la mâncare!

     Și uite că obligat-forțat, a cam început să-mi placă. Mai ales polenul. Și-am crescut mare și frumoasă. Și tot din cauza mierii, a polenului și-a altor produse apicole strecurate în mine de către mama, acum scriu pe blog zilnic. Toate vitaminele și proteinele trebuiau să se ducă și ele undeva. În cheful de viață, de scris și-n imunitatate, firește. Că la asta ajută mierea, mai presus de toate.

      Astea fiind spuse, mama și-acum încearcă să mă convingă să mănânc miere. Ba la ceai, ba-n diferite alte combinații. Ba pe stomacul gol. Etc! Ceea ce nu știe ea e că nu trebuie să mă mai convingă. Cică să nu-i spui unui prost că e prost, pentru că nu te crede, dar nici unui deștept că e deștept, pentru că deja știe. Așa cum știu și eu că tot ce-i bun se trage de la miere. Și de la polen, care-mi place tare de tot. Parol!

Vă las cu Moby și Honey. Știți voi de ce...

Campanie dulce organizată de Blogal Initiative. Ca de obicei, ce să mai....